Moşia Ruginoasa a fost cumpărată la sfârşitul secolului al XVIII-lea de familia Sturdza. În anul 1804, casa boierească a fost reconstruită în stil neoclasic, iar domeniul a fost îmbogăţit cu o frumoasă grădină. La jumătatea secolului al XIX-lea, palatul a fost renovat în stil neogotic, după planurile arhitectului Johann Brandel.
În 1862, Alexandru Ioan Cuza a cumpărat moşia de la Ruginoasa, aceasta devenind reşedinţa doamnei Elena Cuza. În cursul Primului Război Mondial, palatul de la Ruginoasa a servit ca spital militar. Începând din 1936, el a intrat în proprietatea Regiei C.F.R., ce a amenajat aici un spital T.B.C.
Degradarea edificiului începută după transformarea acestuia în spital a fost accentuată de cel de Al Doilea Război Mondial. Aflat în apropierea liniei frontului, domeniul a fost grav avariat, rămânând apoi în ruină timp de 20 de ani.
Complexul de la Ruginoasa a fost reconstruit în perioada 1967-1978, sub îngrijirea Direcţiei Monumentelor Istorice, când au fost refăcute palatul, o parte din zidul de incintă şi un bastion în partea de nord-vest. Astăzi, palatul adăposteşte Muzeul memorial Al. I. Cuza, care şi-a redeschis porţile în anul 2013, după trei ani de restaurare.