monument

Istoria moșiei din județul Ilfov începe la 1750 când este consemnată cererea bănesei Safta adresată lui Racoviță Voievod pentru returnarea moșiei Vărăști-Ilfov, aflată anterior în proprietatea cronicarului Radu Popescu. Ulterior una din nepoatele Saftei Popescu se căsătorește cu Alexandru Conduratu - grec din Fanar. De la această alianță provine denumirea Popești-Conduratu care este purtată de comună până la mijlocul secolului al XX-lea.

Zona actuală a comunei Popești-Leordeni se suprapune din punct de vedere geografic cât și istoric cu mai multe moșii ale unor boieri români: Leurdenii, Popeștii, Bălenii, Văcăreştii, dar și străini , greci, aromâni cum ar fi Conduratu, Costa-Foru, Vasile, Caridi, Manu (Mano), Romalo și Cantacuzino.

Tot aici, pe moșia sa, Alexandru Conduratu facilitează strămutarea unor coloniști pavlicheni (romano-catolici, de confesiune, sunt de origine bulgari de la sud de Dunăre, s-au așezat și în alte zone din Oltenia și Banat de-a lungul timpului) în primele decenii ale secolului al 19-lea în urma ciumei lui Caragea care lăsese un vid de populație lucrătoare. Acești coloniști urmează să dea unui corp de moșie denumirea de Popești-Pavlicheni. La moartea lui Alexandru Conduratu, moșia revine ginereului său, Gheorghe Costa-Foru (1820-1876). Acestei moșii, fiul lui Gheorghe, Constantin adaugă prin cumpărare, terenuri din cele ocupate de pavlicheni.

După Primul Război Mondial moșiile tuturor din regiune se destramă, fie prin Reforma Agrară, fie prin acte repetate de vânzare cumpărare. Unii proprietari aleg să parceleze terenurile și să le dea spre vânzare locuitorilor comunei, alții fiind expropiați.

Având un profil economic eminamente agrar moșia Popești-Condurato, aduce familiei Costa-Foru, în a cărei proprietate se regăsește până la momentul naționalizării, venituri suplimentare. Cercetarea de arhivă nu a adus până în prezent informații vizuale cu privire la reședința acestei moșii. Cert este că aceasta a fost avariată de cutremurul din 1977 și apoi, părăsită fiind s-a degradat și a fost demolată de localnici, conform relatărilor membrilor familiei Costa-Foru.

In 2010 presa locală menționează retrocedarea terenului moștenitorilor familiei Costa-Foru - Siminei Mezincescu - și apoi vinderea acestuia contra unei sume de 12 milioane de euro.

De această moșie se leagă numele cronicarului muntean Radu Popescu (aprox. 1655-1729) fiul vistierului Hrizea Carida și a Mariei Băleanu. Perioada sa este dominată de figurile boierilor Cantacuzini și a luptei lor contra Bălenilor dar și de epoca lui Constantin Brâncoveanu - de la care primește diverse misiuni diplomatice, pentru ca, ulterior, să facă parte dintr-un complot împotriva sa în 1700, pierzându-i încrederea. După căderea lui Brâncoveanu se întoarce în țară sub Ștefan Cantacuzino și apoi sub Nicolae Mavrocordat, sub ambele domnii deținând funcții de mare vornic și ban. În 1724 se călugărește sub numele de Rafail, la mânăstirea Radu Vodă din București. Rămâne cunoscut pe plan literar pentru cronica oficială a Mavrocordaților dar și pentru compilația precedentă ei sub denumirea de ”Istoriile domnitorilor Țării Rumânești”. Cronica este tipărită pentru prima oară de Nicolae Bălcescu în 1845, după un manuscris fragmentar. Cronicarul a contribuit esențial la evoluția scrierilor istorice muntene și a prozei de ev mediu românesc.

Nora acestuia Safta Popescu (soția fiului cronicarului, Iordache Popescu) este cea care solicită domniei returnarea moșiei, și tot prin ea ajunge această moșie moștenire în familia Condurato.

Tot de moșie se leagă prin alianță numele familiei Condurato - familie de origine greacă din Fanar și la final - pentru perioada secolelor 19 și 20 familiile Costa-Foru și Manu și ele înrudite direct.

Din familia Costa-Foru îi amintim pe Gheorghe Costa-Foru (1820 - 1876 ) căsătorit Maria Condurato (1832-1928), om de știință, profesor de drept la Colegiul Sf. Sava, apoi în cadrul Universității București unde ajunge decan și chiar rector (1871-1873), avocat cu studii la Paris, ulterior judecător. Tot el a participat și la Revoluția franceză de la 1848 fiind un unionist convins. S-a implicat în politică fiind ales în Adunarea Constituantă din 1866, este ales în decursul timpului: ministru de Interne, ministrul Culturii și Instrucțiunii, ministrul de Justiției, ministrul de Externe. Printre aceste demnități a fost numit și agent diplomatic la Viena în perioada 1873-1876.

Și de asemenea pe Constantin Costa-Foru, fiul acestuia (1856-1935) - căsătorit Maria Paspatti (1872-1935) îşi depăşeşte tatăl, urmând o carieră în drept dar şi ulterior în politică, industrie şi publicistică. A fost avocat şi deputat independent, a ocupat funcţii în diplomaţie şi administraţie publică. Din 1883 îşi începe afacerile cu petrol, devenind printre primii industriaşi ai Regatului. În prima parte a secolului al 19-lea renunță la politică și își începe activitatea publicistică și editorială, axându-se în special pe articole pe teme sociale. Din punct de vedere editorial, prin grija sa apar „Revista copiilor si tinerimii“ şi rubricile ,„Scrisoarea saptamanii“ și „Parerile unor spectatori“. Din punct de vedere politic a fost un militant de stanga, și a condus in perioada 1923-1929, ca secretar general, Liga drepturilor omului.

Atât familiile Costa-Foru cât și Manu mai dețin și alte proprietăți. Familia Costa-Foru deține moșia Berca-Pâclele, Joseni, jud. Buzău iar familia Manu domeniul Manu de la Popești-Leordeni dar și extinse domenii în zona Moldovei.

O observație aparte este că moșia este una cu vocație de zestre, trecând din familie în familie mai multe ori prin căsătorie decât prin moștenire directă pe cale masculină.