Din ansamblul conacului, compus iniţial din reşedinţa principală, o biserică de mici dimensiuni, diverse anexe gospodăreşti, orezăria şi crescătoria de animale, propria cărămidărie, livada, dar şi grădina dendrologică, se păstrează astăzi doar conacul şi una dintre dependinţe. Ridicat în 1898 de o echipă de meşteri italieni, conacul a fost realizat în spiritul eclectic specific epocii şi a devenit, în scurt timp, un important reper arhitectural local. Silueta impunătoare a construcţiei, definită de cele patru bovindouri deschise, aduce parcă aminte de legenda locală conform căreia, odată, acoperişul conacului era în întregime poleit cu aur.
Aflat inţial în proprietatea familiei Gheţu, domeniul este cumpărat în 1932 de moşierul Constantin Bolomey. Odată cu instaurarea regimului comunist, ansamblul este expropiat şi utilizat abuziv, fiindu-i atribuite funcţiuni agricole. În jurul anilor 2000, conacul intră în programul naţional de restaurare, însă lucrările sunt oprite în timpul şantierului, din cauza sistării fondurilor. Abandonat şi ruinat treptat, starea conacului se înrăutăţeşte în continuare deoarece, după prăbuşirea recentă a acoperişului, structura clădirii a rămas expusă intemperiilor.
