Construcția castelului Daniel din Tălișoara a început în perioada Renașterii târzii din Transilvania, când familia Daniel din Vârghiș, o familie deja importantă pe plan local, a hotărât edificarea unei noi reședințe în Tălișoara. Lucările s-au desfășurat în perioada 1669-1680, domeniul devenind o adevărată reședință nobiliară. O serie de modernizări au fost întreprinse sub patronajul lui Mihály Daniel și al soției lui, Judit Haller, printre care: apariția unor elemente sculptate în piatră, apariția blazonului sculptat al familiei și a ancadramentului intrării principale.
Cel mai important spațiu al castelului este sala mare care ocupă întreg etajul aripii lungi, utilizată pentru evenimente speciale. O atenție deosebită a fost acordată decorației murale databile în jurul anului 1680, ce reprezintă o istorie pictată a familiei, cele mai importante evenimente sociale, militare sau politice în care au fost implicați strămoșii familiei Daniel. Aceste scene au fost descoperite cu ocazia lucrărilor de restaurare întreprinse.
Clădirea a suferit modificări în secolul al XIX-lea, când baronul Rauber Nándor, proprietarul de la acea dată al castelului, a adus modificări interioare camerelor de la etaj precum și altor încăperi.
Printre ultimele renovări majore amintim cea a lui Daniel Gábor, castelul ajungând în posesia familiei Daniel din nou prin soția acestuia, Rauber Maria. În 1884 se construiește aripa clasicistă a castelului. Tot în perioada secolului al XIX-lea, fațadei dinspre stradă a castelului i-a fost adusă o terasă realizată de arh. Draskóczy Jenő.
Clădirea și domeniul au fost naționalizate după al doilea război mondial, fiind utilizate ca sediu CAP.
În 2008 actualii proprietari află despre existența castelului și despre disponibilitatea de a fi achiziționat. În 2009 reușesc să-l cumpere. Urmează un proces de restaurare la finalul căruia castelul este transformat în hotel istoric de lux.