Hodod - Wesselényi Contribuie la acest monument

COD LMI
SM-II-a-B-05313
JUDEȚ
SATU MARE
ADRESĂ
sat Hodod, comuna Hodod
LOCALITATE
Hodod
Hadad (HU)
Kriegsdorf (DE)
Hadad (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
Josef Hoffmayer (pietrar), Anton Schuchbauer (sculptor), Antal Szoldáti (constructor)
FUNCȚIE
primăria Hodod
ACCESIBIL
ECHIPA
2009: Cristian Ana, Marin Monica, Zbucea Simina

Localitatea Hodod, azi o comună în extrema sud-estică a judeţului Satu Mare, apare în documente începând cu anul 1210. Istoria târgului şi a cetăţii se leagă de cea a familiei nobiliare Jakcs, în posesia căreia s-a aflat până la stingerea ultimilor săi descendenţi. În 1584, principele István Bathory îi dăruieşte cetatea Hododului, împreună cu târgul Jiboului şi alte 17 posesiuni, lui Francisc Wesselényi, tezaurar şi consilier apropiat al principelui, la doar doi ani după ce îi oferise acestuia titlul de baron.

 

Două secole mai târziu, familia se va separa în cele două ramuri, cea de Jibou şi cea de Hodod, prin István (Ștefan) Wesselényi (vezi palatul Wesselényi din Jibou si palatul Teleki din Comlod) şi respectiv Francisc Wesselényi. Mărturie a trecutului ,,nobiliar’’ al localităţii stau azi cele două reşedinţe somptuoase construite de familia Wesselényi, una în stilul barocului târziu iar cealaltă în stil eclectic. Amândouă au devenit clădiri de interes public după naţionalizare şi au fost tratate ca atare de-a lungul ultimelor decenii. Fosta şcoală a comunei, palatul eclectic construit de familia Wesselényi în secolul al XIX-lea, este astăzi cunoscut sub numele de ,,conacul Degenfeld’’, după doctorul Maximilian Degenfeld-Schomburg, ultimul proprietar înainte de naţionalizare.

 

Familia Wesselényi a rămas totuşi în istoria comunei prin ansamblul baroc pe care l-a construit în partea de nord a Hododului. Astăzi sediul primăriei şi al consiliului local, palatul Wesselényi e departe însă de a fi un sediu administrativ tipic. Accesul nu se face direct din stradă, ci intrând pe o poartă decorată cu urne baroce, mergând pe o alee ce se deschide într-o curte încadrată de anexe, şi apoi cotind pe o potecă străjuită de arbori seculari. În plus, acoperisul înalt, cu pantă frântă, volutele şi blazoanele sculptate cu măiestrie ce decorează faţadele, toate acestea trădează originea nobilă a clădirii şi funcţiunea ei anterioară.

 

Construcția ansamblului nobiliar, format din reședință și anexe, a început în 1761 și a durat 27 de ani. În 1761, comitele Francisc Wesselényi, dorind să își construiască, asemenea multor nobili transilvăneni din acea perioadă, o reședință confortabilă, îl comisionează pe austriacul Josef Lintzmann. Acesta, impresionat de palatul baroc pe care I. L. Hildebrand îl concepuse pentru Eugeniu de Savoya la Ráckeve în Ungaria, întocmeşte un proiect foarte asemănător pe baza căruia s-a desfășurat prima etapă de construcţie a palatului din Hodod.

 

Însă, după câţiva ani de muncă, Lintzman nu se dovedeşte foarte priceput: hornurile bucătăriei şi brutăriei afumă încăperile iar subsolul se inundă periodic. După moartea bătrânului Wesselényi în 1770, responsabilitatea trece în mâinile fiului său, Farkas, care ia toate măsurile necesare ca proiectul să fie dus la bun sfârşit. Renunţă la Lintzman şi îl contractează pe clujeanul Franz Gindtner, meşter renumit în acea perioadă, ce avea să construiască biserica armenească din Dumbrăveni. Gindtner modernizează planurile lui Lintzman, însă modificările sunt minore deoarece clădirea era în mare parte construită. Renunţă la includerea bucătăriei şi brutăriei în corpul rezidențial şi concepe planurile anexelor astfel încât acestea să includă și bucătăria și brutăria.

 

Însă Gindtner nu apucă să-şi ducă munca la bun sfârşit, căci Wesselényi renunță la el și îl dă în judecată pentru proasta gestionare a banilor. Nedorind să oprească lucrările, baronul contractează la scurt timp un al treilea meşter, pe Antal Szoldáti, iar în 1776 se încheie, în sfârşit, construcţia palatului. Bucătăria, grajdul şi locuinţele servitorilor sunt construite abia peste 7 ani către Josef Leder, care regândește anexele, renunțând la planurile lui Gindtner. Lucrările la ansamblu se încheie în 1787, odată cu pavarea curţii cu piatră adusă de la fosta cetate a Hododului, ce fusese demolată din ordinul austriecilor.

 

Palatul constă într-un volum compact, cu un acoperiș baroc înalt, cu pantă frântă. Compoziția fațadelor este simetrică, iar zonele importante sunt puse în evidență prin decroșuri. Astfel, pe fațada principală există un decroș care marchează accesul în clădire, iar pe fațada opusă, vizibilă de la stradă, un al doilea decroș rotunjit anunță existența la interior a unui somptuos salon oval.    

 

Decorațiunea fațadelor o reprezintă ancadramentele specifice barocului târziu, cu volute sculptate în piatră de Josef Hoffmayer şi blazoanele şi plăcile comemorative realizate de Anton Schuchbauer, talentatul meşter cunoscut pentru sculpturile palatului Bánffy din Cluj precum şi pentru cele de la Palatul Wesselényi din Comlod și Palatul Haller din Coplean. Acesta a sculptat la Hodod placa comemorativă cu blazoanele familiilor Wesselényi şi Rhédey (comandat de Farkas Wesselényi în amintirea tatălui său Francisc Wesselényi şi a mamei sale, Zsuzsanna Rhédey) aflată pe faţada estică a palatului.

 

Pe lângă aceasta, este responsabil şi de cele trei elemente decorative de pe faţada vestică, deasupra principalei uşi de acces în palat: blazoanele familiilor Wesselényi şi Bethlen (pentru Farkas Wesselényi şi Júlia Bethlen de Bethlen) încadrate de două cartuşe decorative ce cuprind o inscripţie comemorativă din anul 1776 şi un pasaj din Odele lui Horaţiu ce vorbeşte despre frumuseţea caracterului uman, cinstit şi cumpătat: „VIVITUR PARVO BENE, CUI PATERNUM SPLENDET IN MENSA TENUI SALINUM NEC LEVES SOMNOS TIMPR AUT CUPIDO SORDIDUS AUFERT” („trăiește fericit cu puțin / Cui îi strălucește solnița părintească pe masa-i modestă, / cui nu-i tulbură somnul ușor / Frica sau mârșava lăcomie).

 

Din punct de vedere al conservării, ansamblul se află într-o stare relativ bună. În proprietatea familiei Wesselényi până la naţionalizare, clădirea a fost tratată cu oarecare respect în perioada comunistă şi retrocedată urmaşilor după 1990. Decorațiunea barocă a palatului s-a păstrat în totalitate, la fel tâmplăria şi obloanele. În interior, se mai pot încă vedea lambriurile, şemineele, ancadramentele şi stucaturile originale, alături de mobilierul sobru şi funcţional al instituţiei publice care îşi are azi sediul în palat.

 

ist. Irina Leca