monument

Ocna Mureș (Uioara de Sus) - Teleki

COD LMI
AB-II-a-B-00380
JUDEȚ
ADRESĂ
oraș Ocna Mureș, sat Uioara de Sus, fără număr
LOCALITATE
Ocna Mureș (Uioara de Sus)
Felsőmarosújvár (HU)
Marosújvár (HU)
Oberdorf (DE)
Neuburg (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIUNE
fără funcțiune actuală
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2008: Cioica Iulia, Panțir Mădălina, Martinciuc Mădălina
2010: Raluca Bărbulescu, Iulia Cioica
2011: Raluca Bărbulescu

Pe drumul ce leagă Aiudul de Ocna Mureş, aproape de intrarea in oraş, te întâmpină imaginea bizară, dar emblematică, a fabricii GHCL UPSOM ROMÂNIA S.A. (fosta Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş), căreia îi stă de strajă clădirea neogotică a „Castelului” Teleki. Spun emblematică, deoarece încă de la începuturi, istoria zonei se leagă de exploatarea sării: acest tip de exploatare fiind motivul apariţiei primei aşezări umane şi al ridicării primei fortificaţii, destinată apărării ocnelor. Fortificaţia s-a transformat în timp într-o simplă reşedinţă nobiliară, actualul “castel” Teleki.

 
“Castelul” nu mai oferă acum imaginea unei construcţii de apărare, actuala imagine fiind rezultatul unei bogate istorii, ce începe în secolele X-XI. Documentele istorice atestă înca din 1290, în zona ocnelor de la Uioara, prezenţa unei construcţii fortificate, sub numele de "Castrum Novum". În secolul XV, domeniile Uioara (incluzînd ocne, castel, târg, etc) trec din administraţia Coroanei în posesia familiilor nobiliare, conoscând mai mulţi propietari.
 
În anul 1649, domeniul de la Uioara este donat familiei Mikés. Cu această ocazie, târgurile sunt mutate la Zăbala (reşdinţa principală a familei), iar aşezarea îşi pierde rangul de oraş. 
 
În anul 1742, reședința este reconstruită în stil baroc. Singura sursă de informații cu privire la felul în care clădirea ar fi arătat în secolul al XVIII-lea o reprezintă un tablou realizat de Joseph Neuhauser în 1791, aflat astăzi la Muzeul Național de Artă din Cluj.
 
Clădirea apare ca un volum compact, cu parter, etaj și acoperiș înalt, căruia îi sunt atașate un turn de poartă și un turn de colț hexagonal, de dimensiuni reduse, cu acoperiș baroc. Fațada este tratată unitar, cu decorațiuni în tencuială specifice barocului transilvan. 
 
În timpul Revoluţiei din 1848 edificiul este incendiat, fiind distrus aproape în totalitate. Domeniul rămâne în propietatea familiei Mikés până in anul 1854, când este cumpărat de contele Mikó Imre, guvernator al Transilvaniei şi fondator al societăţii muzeului Ardelean. Acesta se hotătăşte să refacă edificiul distrus. În vederea restaurarii este angajat cunoscutul arhitect Antal Kagerbauer, cu intenţia „de a realiza în cel mai modern stil, o atmosfera istorică”. De numele lui Kagerbauer se leagă apariţia formelor de inspiraţie romantică în Transilvania, iar printre lucrările semnate de el se numără clădiri importante, precum palatul primariei și biserica Sf. Petru din Cluj, sau aripa de vest a castelului Bánffy din Bonţida. În proiectul castelului din Uioara, Kagerbauer îmbracă vechile ruine într-o haină neogotică, în timp ce fostul zid de apărare este înglobat în amenajarea parcului de factură romantică, ce adăpostea cândva specii aclimatizate şi rarităţi dendrologice. Singura dovadă a existenţei unei fortificaţii pe locul actualei reşedinţe nobiliare a rămas donjonul de plan pentagonal, transformat ulterior în capelă.
 
Cu o arhitectură ce se vrea austeră, clădirea se integrează în peisaj, accentuând atmosfera "istorică" dorită de beneficiar. Reşedinţa, formată din parter si etaj, constă într-un volum simplu, animat pe trei faţade de timpane trunghiulare, oarbe, decoarate cu ediculi şi chenare gotice. Masivitatea zidurilor este atenuată de ferestre ample, ce privesc spre grădină. O importanţă deosebită a fost acordată faţadei de nord, deschisă spre Mureş printr-un balcon susţinut de console bogat decorate şi flancată pe laterale de "burdufuri". Se pare că pe acestă faţadă, uşor de observat încă de la intrarea în oraş, se găsea şi blazonul familiei (astăzi dispărut).
 
Detaliile ancadramentelor, ale tâmplăriilor şi elementelor de fier forjat, bogata decoraţie a timpanelor şi turnurilor de colţ se remarcă prin fineţe si elganţă. Parterul pune in lumină existenţa unei etape anterioare de construcţie, prin sistemul de acoperire, cu bolţi baroce. La interior decoraţia este aproape inexistentă, cu excepţia zonei holului de acces şi a scării principale, unde se întâlnesc câteva elemente de factură neogotică.
 
După stingerea familiei Mikó, castelul intră în posesia familiei Teleki. În urma naţionalizării, domeniul a fost împărţit, grădina a fost distrusă, iar reşedinţa a adăpostit diverse funcţiuni, ultima fiind aceea de fabrică pentru decoraţiuni de Crăciun. Astăzi clădirea se află în proces de retrocedare urmând a fi restituită familiei Teleki.
 
 
arh. Raluca Bărbulescu
arh. Cristina Chira

 

Galerie foto

Bibliografie

Imagini de arhivă:

Joseph Neuhauser - Castelul din Uioara (1791), colecția Muzeului Național de Artă din Cluj

Horvath, Hilda, Stílus, szellem, tradíció. A tórténelmi Magyaroszág kastélyai, Varpalota, Szindbad Nonprofit Kft. – Trianon Múzeum Alapítvány, 2010.
 

 

Materialele de pe acest site se află sub licența
Creative Commons. Orice material poate fi preluat doar cu precizarea sursei (autor, titlul articolului și link către articolul original) și doar în scopuri necomerciale. Mulțumim.

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License.