Clopodia - Nyéky-Wekerle Contribuie la acest monument

COD LMI
TM-II-m-B-06204
JUDEȚ
TIMIS
ADRESĂ
comuna Jamu Mare, sat Clopodia, nr. 421
LOCALITATE
Clopodia
Klopódia (HU)
Klopodia (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIE
fără funcțiune actuală
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2008: Anca Majaru
2012: Flavius Sebastian Ignea
2013: Anca Majaru, Cristina Chira
2018: Irina Leca
2020: Flavius Sebastian Ignea
TIP PROPRIETAR
Privat
STAREA DE CONSERVARE
Precolaps

Conacele din Banat nu au nici vechimea, nici spectaculozitatea celor din Transilvania. Situate aproape de graniţă, în zone deseori neumblate, lăsate în paragină sau transformate radical de utilizările perioadei comuniste, cât şi de cele actuale, din domeniile din Banat au rămas astăzi mai mult poveşti decât ruine.

 

În sudul judeţului Timiş, abătându-ne 7 km de la drumul naţional, ce trece în apropierea graniţei cu Serbia, găsim într-o mică depresiune satul Clopodia. Prima atestare documentară a localităţii apare în anul 1598, într-un defter turcesc. În acea perioadă, Banatul era sub stăpânire otomană. Localitatea este menţionată din nou în conscripţia din 1717, după intrarea Banatului în componenţa Imperiului Habsburgic, o dată cu înfrângerea armatelor otomane în 1716 şi pacea de la Passarowitz din 1718.

 

O dată cu anexarea la Imperiul Habsburgic nu se recunoaşte dreptul la proprietate, toate terenurile intrând în posesia coroanei habsburgice, care le va vinde coloniştilor germani sau le va licita începând cu 1781. Prin urmare, reşedinţele nobiliare extraurbane din Banat datează cel mai devreme de la sfârşitul secolului XVIII, începutul secolului XIX. 

 

Clopodia va fi cumpărată astfel în 1826 de către Janics István, fiind vândută mai apoi, în 1838, familiei Zombori (Ronay), care o va împărţi celor trei moştenitori: Beniczky Miklós, Nyéki Antal şi Onossy Mátyás. Ultimii doi şi-au ridicat pe moşiile lor două conace, Nyéky Antal construindu-şi reşedinţa în 1840, iar Onossy Mátyás în 1859.

 

Moşia Onossy Mátyás este cumpărată în 1896 de Manaszy Gyula, care va locui în conacul numit de acum „Manase” până în 1951, când va fi deportat ca şi chiabur în Bărăgan. Domeniul a fost lăsat în paragină, astăzi el fiind dispărut.

 

Pământurile lui Nyéky Antal sunt moştenite de sora sa, Parnói Leona, ajungând mai apoi, în 1889, în posesia lui Parnói Gizella, soţia prim-ministrului maghiar de la acea vreme, Wekerle Sándor. Wekerle Geza îşi va vinde proprietatea imediat după Marea Unire generalului român Vintilă Petala, fost ministru al Forţelor Armate Române în timpul guvernării liberale. Acesta foloseşte domeniul până în 1951, când împreună cu rudele sale fuge la Paris. Conacul lăsat în urmă rămâne în paragină, fiind folosit în perioada comunistă ca spaţiu de depozitare, tabără pentru copii şi şcoală. În anii ‘90 moşia este retrocedată Mariei-Rose Mociorniţa, strănepoata generalului, care o vinde soților Erina. Recent, proprietata a fost achiziționată de un nou proprietar.

 

Conacul Wekerle este o clădire cu parter şi subsol, construită iniţial în stilul barocului rural, amintit de şarpanta barocă ce o acoperă, şi îmbrăcată mai apoi într-o haină neoclasică, aflată în concordanţă cu gustul locului la sfârşitul secolului XIX. Faţada principală prezintă o particularitate, având o loggie spectaculoasă străjuită de două turnuri, aşezată asimetric faţă de axul de compoziţie. Compoziţia generală a clădirii a fost modificată de o serie de lucrări de consolidare a structurii, marcate la exterior prin prezenţa celor doi contraforţi, unul poziţionat într-un colţ al clădirii, celălalt pe faţada dinspre parc. Accesele prezente pe fiecare faţadă sunt, de asemenea, intervenţii ulterioare din perioada comunistă, perioadă în care a fost modificată şi conformaţia spaţiul interior, păstrându-se totuşi chiar şi astăzi unele dintre elementele compartimentării iniţiale.