Familia Crissoveloni, ramură a unei vechi familii din insula Chios, s-a stabilit în România, la Galaţi, în anul 1848. De-a lungul timpului, aceştia au dezvoltat diferite afaceri, fiind astăzi cunoscuţi în întreaga lume ca o adevărată dinastie de bancheri aristocraţi.
Domeniul de la Ghidigeni a fost cumpărat în anul 1879, de la Dimitrie Mavrocordat, de Nicolas Crissoveloni, care a construit pe moşie o şcoală, ce funcţionează şi astăzi, biserica din sat, palatul şi anexele sale de pe malul Bârladului.
În timpul Primului Război Mondial, palatul a fost transformat în spital, unde Sybille Crissoveloni şi fiicele reginei Maria au lucrat ca voluntare. Aici a fost înfiinţată Societatea de Ambulanţe Regina Maria.
În 1948, ansamblul a fost naţionalizat, transformat în gospodărie agricolă de stat, apoi în şcoală pentru copii cu nevoi speciale. De-a lungul timpului, fosta reşedinţă a suferit numeroase modificări şi vandalizări, aflându-se astăzi într-o stare avansată de degradare.
În 2004, ansamblul a fost retrocedat moştenitorilor familiei Crissoveloni, care doresc să înfiinţeze pe domeniu o bază de turism silvic.