Valeapai - Atanasievici Contribuie la acest monument

COD LMI
CS-II-m-B-11223
JUDEȚ
CARAS-SEVERIN
ADRESĂ
comuna Ramna, sat Valeapai,
LOCALITATE
Valeapai
Valeapáj (HU)
Szalmapatak (HU)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIE
fără funcțiune actuală
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2008: Toader-Pasti Andrada, Dăianu Caterina; 2. Dumitrescu Ioan, Băbeanu Dragoș
2010: Cîrjan Teodora, Ștefan Anca, Solomonesc Alexandru
2012: Trifan Radu
2013:Majaru Anca, Chira Cristina

Localitatea Valeapai este menționată prima dată în documentele otomane în anul 1597, aparţinând Banatului de Severin, parte a Paşalâcului de Timişoara. Dupa intrarea Banatului sub stapânire habsburgică, în 1716, localitatea intră în administrația districtului Ciacova, fiind menționată în conscripţia din 1717 și apărând în hărţile din 1723 şi 1776. Mai târziu, în 1777, când Banatul intră în gestiune maghiară, localitatea Valeapai va aparține comitatului Caraş. Astăzi așezarea aparține de comuna Ramna, județul Caraș-Severin.

 
La începutul secolului al XIX-lea, terenurile din Valeapai sunt dăruite fraților Marcel şi Emil Atanasievici, membrii ai unei familii nobiliare sârbești, ca urmare a unor servicii aduse de aceștia Coroanei Imperiale. În 1840, frații Atanasievici vor începe construcția unui ansamblu, ce urma să conțină palatul, cladiri anexe, o ghețărie și o moară, la ridicarea căruia se vor folosi atât meșteri sârbi, cât și coloniști italieni.
 
În a doua jumătate a secolului XIX moșia din Valeapai este moștenita de o nepoată a fraților Atanasievici, fiica Ioanei Atanasievici și a contelui Baich de Vărădia. Soțul acesteia, baronul Tallian Béla, arendează moşia nobilului Ambrozy Béla, care va ipoteca terenul. Astfel, după Primului Război Mondial, proprietatea va fi cumpărata de familia Riesz. În perioada interbelică, ansamblul din Valeapai aparține lui Petru Riesz, care este desproprietărit în perioada de naționalizare de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada comunistă conacul a fost utilizat inițial ca şi Casă de Naşteri, apoi ca sediu CAP și loc de cazare a muncitorilor sezonieri. După 1989, castelul a fost abandonat.
 
Reședința nobiliară este situată în apropierea bisericii parohiale ortodoxe și constă într-un singur corp, de dimensiuni impresionante, ce domină întreaga zonă. Clădirea, construită din caramidă, era acoperită cu o șarpanată cu structură din lemn, astăzi prăbușită. Având la baza un plan simetric, castelul este compus dintr-un demisol boltit, destinat funcțiunilor anexe și deservit de accese secundare pe laturile scurte, și un etaj reprezentativ, destinat locuirii. Pentru a asigura legăturile pe verticală existau doua scări, una care lega cele două nivele şi una între etaj şi pod.
 

Imaginea generala este neo-clasică, tipică pentru regiune la sfârșitul secolului XIX. Clădirea are trei registre principale: registrul soclului, cel median și cornișa. Fațadele principale sînt compuse simetric față de axul de compoziție, ce marchează zona de acces principal. Întărite vizual cu frontoane, zonele de acces sînt tratate cu arcaturi și pilaștrii cu capiteluri toscane, iar pe fațada principală, accesul este marcat prin prezența unui porte-cochère. Azi nu se mai pot vedea decât urme ale acestuia. Ferestrele de la nivelul etajului au ancadramente de factură neoclasică și erau umbrite de obloane de lemn. Decoraţiunile sunt realizate din tencuială şi stuc alb.

 
Astăzi, castelul Atanasievici, deși clasat ca monument istoric, este într-o stare de degradare ce se accentuează cu fiecare zi. Având acoperișul surpat, cladirea își urmează procesul de ruinare, fiind uitată de proprietarii căruia le-a fost retrocedat. Numai sătenii din Valeapai și turiștii rătăciți deplâng dispariția unei clădiri ce putea fi o emblemă a locului.
 
 
arh. Anca-Raluca Majaru
 
- cum ar fi putut arăta castelul odinioară (propunere de reconstituire virtuală) -