Budila - Béldi Pál Contribuie la acest monument

COD LMI
BV-II-a-A-11616
JUDEȚ
BRASOV
ADRESĂ
comuna Budila, sat Budila, nr. 592
LOCALITATE
Budila
Bodila (RO)
Bodola (HU)
Bodeln (DE)
Budille (DE)
Bodila (DE)
Bodola (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIE
fără funcțiune actuală
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2009: Majaru Anca, Chira Cristina, Arsintescu Tudor
2011: Leca Irina

În satul Budila, aflat în apropiere de Brașov, odinioară parte a Ținutului Secuiesc, se află patru reședințe nobiliare aparținând celor mai importante familii secuiești: Béldi, Mikes și Nemes. Cel mai vechi dintre acestea, castelul Béldi-Mikes, a cărui formă actuală datează din secolul al XVIII-lea într-un amestec de renaştere şi baroc, păstrează puternice accente de arhitectură renascentistă, fiind în același timp un caz deosebit, prin frontonul rectangular al foișorului și crenelurile aticului.

 
Evoluția satului este strâns legată de cele trei familii nobiliare și de istoria comună a acestora. Deși familia Béldi este originară din Ozun, unde pune bazele unei curii nobiliare existentă și astăzi, încă din secolul XVI este atestată o reședință a familiei și la Budila, posibilă donație din partea principilor transilvăneni membrilor familiei drept răsplată pentru devotamentul militar. Printre primii menționați se află Béldi Kelemen, general secui, care va lupta alături de principii Báthory Gábor și Bethlen Gábor. Cel care va fi personalitatea de marcă a familiei în secolul al XVII-lea este fiul acestuia, Béldi Pál, cunoscut pentru viața sa politică tumultoasă cauzată de intrigile și conflictele de curte cu principalii nobili aflați la conducerea principatului. Având un statut privilegiat datorită funcțiilor tatălui său, își va face studiile la școala aulică de la Alba Iulia, alături de viitorul principe Rákóczy György al II-lea. Se căsătorește cu nobila Vitéz Zsuzsánna cu care va locui la Budila, pe unul dintre domeniile familiei, ajungând în timp să ocupe funcții de bază - jude regal și prim general al secuilor din Trei Scaune. În această perioadă este semnalată la Budila existența unei cetăți folosite ca reședință nobiliară. În cartea Golden Transylvania (Transilvania de aur) de Mór Jókai se găsește o descriere fictivă a interiorului acestei cetăți: „Servitorul dumneavoastră, replică Beldi, conducându-şi oaspetele spre salonul castelului. Era o cameră pătrată, cu pereţii pictaţi cu peisaje orientale; între cele două ferestre se aflau două oglinzi mari cu rame metalice; pardoseala de marmură era acoperită cu  un covor mare, în culori deschise; deasupra ferestrelor erau înşirate portrete şi trofee cu arme vechi de dimensiuni şi forme ciudate; în centrul camerei se afla o masă mare de marmură verde cu picioare în formă de cleşte, în jurul căreia se aflau răsfirate scaune uşoare învelite în piele. Pe partea opusă, o uşă ducea spre terasa cu privelişte spre munţii acoperiţi de zăpadă. Lumina de seară pătrundea prin sticla colorată aruncând reflecţii luminoase pe feţele celor care tocmai intrau în salon.”
 
Declinul său politic începe odată cu plecarea la luptă pentru coroana Poloniei împreună cu Apafi Mihály și Kemény János. Este capturat şi ținut prizonier de către turci timp de 4 ani, fără a încerca să se întoarcă mai repede în principat, considerând nechibzuită alegerea de a intra în datorii pentru plata răscumpărării sale. Această perioadă s-a dovedit însă a fi prea lungă pentru intenția nobilului de a deveni principe, funcție ocupată de preferatul turcilor, Apafi, întors mai devreme din exil. În urma unui conflict politic inițiat de Teleki Mihály împotriva lui Bánffy Dénes este nevoit să plece pentru a doua oară în exil. Momentul plecării grăbite a nobilului este surprins într-o legendă locală în care se spune că Béldi și-a potcovit caii invers pentru a-l induce în eroare pe Mikes Kelemen, urmăritorul său. În 1678 principele ordonă distrugerea cetății de la Budila, ca semn al nimicirii absolute, iar o parte din domenii îi sunt donate familiei Mikes cu care, din acest moment, va împărți domeniile. 
 
Ansamblul este anunțat de o impunătoare clădire-poartă cu plan în formă de ”T”, un caz singural în spațiul sud-est transilvănean. Construcția are un aspect renascentist, cu un gang de intrare alături de care este amplasată scara care conduce la etajul locuibil al clădirii.
 
Cladirea păstrează caracteristicile curiilor secuiești, configuraţie dreptunghiulară, simetrică, cu parter și etaj nobil dedicat locuirii. Primirea se face într-un salon central, cu funcție reprezentativă, din care se face apoi trecerea în camerele laterale de locuit și funcțiuni conexe. Camerele cu deschidere la fațada principală sunt în legătură directă cu turnurile rectangulare de colț, retrase însă din planul fațadei, semn al unei căutări formale mai mult decât al unei nevoi de apărare. Este interesantă preferința pentru acest stil, din moment ce în perioada respectivă apar deja marile ansambluri nobiliare raliate la curentele stilistice occidentale. Decorația exterioară continuă linia stilistică de factură renascentistă abordată prin cornișe profilate care încadrează ferestrele.
 
Într-o imagine de epocă se poate observa acoperișul realizat în stil baroc transilvănean înalt cu panta ruptă și cu învelitoare de șită. Prindvorul rectangular este centrat pe fațada principală, lăsând accesul prin lateral marcat cu un arc în plin cintru. Se regăsește și accesul tradițional pentru zona secuiască spre pivniță realizat direct de pe fațada principală care conduce spre subsolul acoperit cu bolți în cruce realizate din cărămidă.
 
Pridvorul primește o alură medievală prin aticul crenelat care delimitează acoperișul dintr-o singură apă, posibilă influență din Țara Bârsei, model întâlnit atât de la turnurile bisericilor fortificate cât și de la Castelul Bran. Alegerea stilistică reprezintă o curiozitate cu atât mai mult cu cât construcția este de secol XVIII, mai precis din 1751 așa cum arată monogramele de pe frontispiciu G [róf - conte) B [éldi] I [ózsef] sub care este trecut și anul construirii 1751 (destul de degradat).
 
Noua reședință este construită la comanda unuia dintre nobilii Béldi. În epocă, există doi membri care își puteau permite ridicarea unei astfel de reședințe: Béldi Jószef, fiul lui Béldi Kelemen, descendent al lui Béldi Pál, devenit conte în anul 1771 sau Béldi István, consilier regal, însă nu există încă surse pentru a clarifica acest detaliu.
 
Frontispiciul primește rol de reprezentare prin inscripția din tencuială profilată între arcada nivelului de călcare principal și brâului profilat care continuă linia cornișei de fațadă. Decorația este realizată prin prelucrarea tencuielii într-un amestec de motive clasice, un fel de triglife alungite și motive baroce reprezentate de volutele contrapuse care ocolesc două nișe rectangulare simple (se poate pune întrebarea dacă acolo nu erau prevăzute blazoanele familiei care a locuit în castel).
 
Curia trece în posesia familiei Mikes în urma căsătoriei lui Mikes Kelemen (1865 – 1918) cu Béldi Emma (1873 -1957). Ansamblul a fost retrocedat recent moștenitorilor familiei Mikes, care intenționează să îl restaureze. 
 
Ansamblul de la Budila este situat pe partea stângă a drumului, la marginea satului, izolat față de restul așezării. Situația inițială nu a fost însă aceasta. Urmărind Prima Ridicare Topografică Austriacă (1769-1773), numită și Ridicarea Iozefină, după împăratul comanditar Iosif al II-lea, observăm un raport diferit dintre ansamblu și așezare. Locuința se afla în vatra satului, în vecinătatea bisericii reformate în jurul căreia exista un spațiu liber, amplu, dovadă a importanței administrative și sociale a curiei în epocă.
 
arh. Alexandra Stoica