Coplean - Haller Contribuie la acest monument

COD LMI
CJ-II-m-B-07576
JUDEȚ
CLUJ
ADRESĂ
comuna Cășeiu, sat Coplean, nr. 67
LOCALITATE
Coplean
Kapjon (HU)
Nagykapjon (HU)
Kappen (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
Anton Schuchbauer (sculptor), Mathias Veress (pictor)
FUNCȚIE
fără funcțiune actuală
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2008: Dumitrescu Anca
2011: Chira Cristina

Palatul Haller din comuna Căşeiu, satul Coplean (situat la 7 km nord de Dej, pe drumul ce leagă Clujul de Baia Mare) este una din cele mai pitoreşti şi mai dezolante ruine ale unei reşedinţe nobiliare, cu atât mai mult cu cât palatul reprezintă un moment semnificativ în istoria artei şi arhitecturii din Transilvania. De altfel, în ciuda stării deplorabile în care se află clădirea, valoarea ei este vizibilă şi „cu ochiul liber”. Deşi acoperişul s-a prăbuşit, ducând cu el bolţile şi planşeele interioare, zidurile afişează încă sfidătoare spectaculoasele ancadramente roccoco executate de celebrul sculptor transilvănean Anton Schuchbauer.

 

Familia Haller de Hallerkő (sau Haller von Hallerstein) este una din ramurile unei vechi familii de patricieni din Nürnberg, familie menţionată în documente începând cu sfârşitul secolului XIII. În secolul XV Ruprecht Haller se stabileşte în Ungaria, iar din secolul XVI membrii ai familiei Haller încep să fie menţionaţi şi în Transilvania. În Sibiu există o casă Haller în Piaţa Mare, la nr. 10 (casă medievală cumpărată în 1537 de Petrus Haller de la Michael Altemberger şi modificată în stil renascentist) şi un bastion Haller (ridicat în 1552-1553, în timpul „primariatului” aceluiaşi Péter Haller).

 

În 1606, fiul lui Péter Haller, Gábor Haller, primeşte moştenire de la cumnatul său, István Bocskay (voievod al Transilvaniei şi rege al Ungariei între anii 1605-1606), domeniul de la Coplean „cu curte” (ceea ce implică existenţa, în acel moment, a unei reşedinţe nobiliare, cu funcţiunile conexe).

 

În contextul unei situaţii politice tulburi, ansamblul din Coplean fusese incendiat în 1601 de trupele generalului austriac Basta, astfel încât fiul lui Gábor Haller, Gÿorgy Haller I, intervine cel mai probabil în perioada imediat următoare pentru a repara ansamblul.

 

Un secol mai târziu, în 1729, un inventar de la Coplean menţionează: un palat din piatră de plan dreptunghiular (probabil renascentist), cu pridvor de lemn şi scară pe două laturi în centrul unei fortificaţii patrulatere, cu patru turnuri de colţ hexagonale. Fortificaţia era înconjurată cu un şanţ de apă, iar intrarea să făcea pe sub un turn de intrare cu clopote la partea superioară. La interior, de zidurile fortificaţiei erau lipite: o bucătărie cu brutărie, o spălătorie, grajduri, o remiză pentru 6 caleşti, o magazie. Turnurile, constând în parter şi etaj, erau folosite fie pentru depozitare, fie pentru locuire, iar accesul la etaj se făcea pe scări exterioare de lemn. În plus, toate locuinţele beneficiau de private. 

 

Din inventar rezultă un ansamblu tipic renascentist, în care palatul modest (mai degrabă o curie) era aşezat în interiorul unei incinte fortificate, fiind în acest fel satisfăcute cele două cerinţe de bază ale vieţii nobiliare din acea perioadă: locuirea, asigurată de palat şi anexe, şi apărarea, asigurată de sistemul de fortificare. Ansambluri similare au supravieţuit până astăzi la Racoş, jud Braşov (ansamblul Sükösd-Bethlen), la Criş, jud. Mureş (ansamblul Bethlen) şi la Lăzarea, jud. Harghita (ansamblul Lázár).

 

Ansamblul renascentist de la Coplean este însă modificat substanţial în secolul al XVIII-lea. Lucrările de specialitate vehiculează anul 1725 ca an de început al lucrărilor de transformare a vechiului ansamblu în ansamblul baroc vizibil astăzi. Cu toate acestea, existenţa inventarului din 1729 arată că lucrările au început la o dată mai târzie.

 

Mai probabil, ele încep în jurul momentului în care Gÿorgy Haller III (strănepotul lui Gÿorgy Haller I) este înnobilat grof al Imperiului Habsburgic, la 18 iunie 1753, iar vechiul ansamblu de la Coplean devine nepotrivit cu noul statut al proprietarului.

 

Prin urmare, ansamblul este realizat la jumătatea secolului XVIII şi terminat înainte de data de 1771, când la interiorul palatului sunt montate o serie de picturi de către pictorul Mátyás Veress (exteriorul trebuia să fie deja gata în acel moment).

 

O altă informaţie care se regăseşte în mai multe surse afirmă că János Haller, guvernator al Transilvaniei între anii 1734-1755, ar fi efectuat lucrări la palat în perioada mandatului său, şi se citează în legătură cu aceasta dispoziţia lui testamentară din 1795, Descriptio castelli Kapjonensis, de unde provin mare parte din informaţiile despre interiorul palatului.

 

Este însă improbabil ca János Haller, guvernatorul Transilvaniei, să fi avut ceva de-a face cu palatul de la Coplean dintr-o serie de motive. În primul rând, el moare în 1756, cu câteva decenii înaintea realizării dispoziţiei testamentare menţionate. În al doilea rând, el aparţine unei alte a familiei Haller ramuri decât cea „de Coplean” (din Gÿorgy Haller I ia naştere ramura „de Coplean”, iar din fratele lui, István Haller, se naşte, patru generaţii mai târziu, János Haller, guvernatorul Transilvaniei). În 1625 Gÿorgy Haller I trimite o scrisoare de scutire de la Coplean (Kádár Józef, Tagányi Károly, Réthy Lászlo, Szolnok-Dobokavármegye monographiaja, IV, Dej, 1901, p. 198.), ceea ce atestă că Gÿorgy Haller a trăit într-adevăr la Coplean. Pe aceeaşi linie de descendenţă este menţionată ca născută la Coplean (singura din tot arborele menţionată ca născută la Coplean!) Borbála Haller, sora lui Gÿorgy Haller III, strănepoata lui Gÿorgy Haller I. Prin urmare János Haller cel cu Descriptio castelli Kapjonensis este altul decât guvernatorul Transilvaniei - posibil unul din fiii sau nepoţii de frate ai lui Gÿorgy Haller III.

 

Noul ansambu baroc de la Coplean are în centru palatul, ridicat probabil pe locul vechiului palat renascentist. Asimetria planului, neobişnuită pentru un palat baroc, ca şi alte detalii atipice (de exemplu, scara este accesibilă numai din exterior şi nu din holul de intrare al palatului, aşa cum se obişnuia), pot fi explicate numai prin încorporarea unor ziduri şi unui partiu renascentist în organizarea palatului baroc. De altfel, la parter se păstrează şi astăzi o încăpere cu bolţi în cruce, specifiece perioadei Renaşterii.

 

Abăterea planului dreptunghiular al palatului Haller de la modelul baroc, simetric şi în forma literei „U” şi imaginea actuală a palatului în ruină, l-au făcut pe Nicolae Sabău să avanseze în articolul „Castelul Haller din Coplean, (judeţul Cluj)”, ipoteza înrudirii palatului Haller din Coplean cu palatul famililei Toldalagy din Târgu Mureş. Acesta din urmă a fost conceput ca o construcţie cu trei aripi dispuse sub forma literei „U” în jurul unei curţi de dimensiuni mici, dar i s-a adăugat ulterior un al patrulea corp, care a închis curtea şi a făcut să rezulte un plan dreptunghiular. Asemănări evidente între cele două edificii există la nivel formal, la decorarea amândurora lucrând sculptorul Anton Schuchbauer.

 

Fotografii din prima jumătate a secolului XX arată „curtea” ipotetică a palatului ca fiind închisă cu un zid decorat cu acelaşi tip de ancadramente ca şi restul palatului, ceea ce arată că dacă planul palatului a prevăzut vreodată existenţa unei curţi interioare, ea a fost închisă înainte de montarea ancadramentelor.

 

În a doua jumătate a secolului XX dispare zidul respectiv (corespunzător faţadei din spate) ca şi corpurile alipite faţadei. (Acestea din urmă pot fi presupuse urme ale unor intervenţii de ordin practic din secolul XIX). Din zid şi corpuri se păstrează astăzi numai urme.

 

În 1765 etajul palatului primeşte o serie de decoraţiuni rococo, dintre care remarcabile sunt ancadramentele din piatră ale ferestrelor, despre care se crede că au fost realizate de unul din cei doi mari sculptori al barocului Transilvănean, Anton Schuchbauer. Deasupra cornişelor trilobate, puternic profilate ale ancadramentelor (specifice şcolii de sculptură de la Gherla) ce adăpostesc scoici uriaşe, erau aşezate sculpturi înfăţişând boboci de laur în formă de urnă, similare cu cele realizate de Anton Schuchbauer pentru reşedinţa familiei Bánffy din Ciuguzel, şi busturi de turci cu turban, din cele lucrate de Anton Schuchbauer pentru faţade reşedinţei familie Toldalgi din Târgu Mureş. Tot aceluiaşi sculptor i se atribuie şi capitelurile cu motive zoomorfe ale pilaştrilor de la etaj şi coloanele ionice care susţin porticul de la intrarea în palat.

 

La etaj, deasupra porticului, se află o terasă. Terasa era, în secolul XIX, acoperită cu un baldachin susţinut de patru coloane (bare) de fier forjat.

 

Interiorul număra, printre alte decoraţiuni, fresce realizate în 1771 de un pictor baroc clujan, celebru în epocă, Mátyás Veress, reprezentând cele 5 simţuri.

 

De asemenea, descrierile din epocă vorbesc despre manejul cu tribune aflat în spatele palatului şi grajdurile acoperite cu bolţi susţinute de coloane sculptate (probabil similare cu grajdurile de la ansamblul Bánffy din Bonţida). Intrarea în ansamblu se făcea pe o poartă de fier forjat, iar în parcul vast se găseau plopi, castani, stejari şi răchite.

 

Fii lui Gÿorgy Haller III se sting fără moştenitori, iar palatul trece în posesia nepoţilor de frate ai lui Gÿorgy Haller III, fiii lui Pál Haller. La începutul secolului al XIX-lea, prin căsătoria strănepoatei lui Pál Haller, Matild Haller, cu Ede Teleki de Szék, domeniul ajunge în posesia familiei Teleki de Szék, iar la începutul secolului XX domeniul e cumpărat de Victor Elekes.

 

În 1928 un incendiu cauzat de un trăznet distruge acoperişul baroc al palatului, acesta fiind înclocuit cu un acoperiş simplu, astăzi dispărut şi el. În 1948 ansamblul este naţionalizat şi transformat în sediu C.A.P., iar în 1965, o dată cu schimbarea regimului administrativ al Copleanului şi cu transformarea Copleanului din comună, în sat, sub administraţia comunei Căşeiu, palatul este lăsat în paragină.

 

Astăzi din ansamblul retrocedat se mai păstrează rămăşiţele unuia dintre turnurile hexagonale, fragmente din fortificaţia de pe laturile de est, nord şi sud, pereţii exteriori ai palatului şi subsolul. Parcul şi grădina au fost transformate în teren viran.

 

arh. Cristina Chira