Jibou - Wesselényi Contribuie la acest monument

COD LMI
SJ-II-a-A-05075
JUDEȚ
SALAJ
ADRESĂ
oraș Jibou, str. Parcului, nr. 14
LOCALITATE
Jibou
Jibău (RO)
Şibău (RO)
Zsibó (HU)
Sibó (HU)
Siben (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
Johann Nachitigall (sculptor), Schuchbauer Anton (sculptor), Asztalos Miklós (dulgher), Csűrös Antal (sculptor)
FUNCȚIE
fără funcțiune actuală
ACCESIBIL
CONTACT

http://gradina-botanica-jibou.ro/

ECHIPA
2010: Toader Dragoș, Ursu Raluca, Stoican Irina
TIP PROPRIETAR
Privat
STAREA DE CONSERVARE
Medie

Cel mai promovat obiectiv turistic din Jibou este, fără îndoială, Grădina Botanică ''Vasile Fati''. Asemeni Arboretumului din Simeria, această a luat naştere în perioada regimului comunist, prin refuncționalizarea parcului aferent unei foste reşedinţe nobiliare, într-o epocă în care clădirea nu putea fi pusă în valoare din motive lesne de înţeles. Ca rezultat, ansamblul fostului palat pare astăzi, din punct de vedere al impresiei vizuale, mai degrabă o inserţie derutantă în peisaj decât rezultatul a trei secole de expresie artistică.

 
Un palat baroc impunător, 6 anexe de secol XVIII-început de secol XIX (curie, grajd, manej, criptă, seră, şură) integrate într-un fost parc dendrologic de început de secol XIX, reamenajat ca grădină botanică în anii '70 şi renovat de-a lungul timpului. Statutul juridic incert al ansamblului, lipsa unor strategii coerente de amenajare şi refunctionalizarile succesive au dus la un peisaj greu de înţeles în absenţa unor explicaţii la faţa locului. Însă, odată ce explicaţiile apar, peisajul devine din ce în ce mai interesant...
 
Dovezi ale evoluţiei arhitecturale ale ansamblului sunt încă vizibile. O mare parte din anexele palatului se păstrează, împreună cu doar câteva dintre inscripţiile comemorative (din păcate astăzi ilizibile şi scoase din contextul iniţial, dar menționate în cărţile de istoria artei şi arhitecturii transilvănene).
 
Dintre construcțiile ce compun ansamblul, prima și cea mai veche este „curia” (reședință nobiliară modestă), despre care Biró József în anii '40 notează că i se spune „bucătăria veche”. Așa cum arată o inscripție cu ornamente baroce de deasupra intrării de vest, clădirea a fost refăcută din temelii în 1702 de către baronul Wesselényi István (prefect al comitatului Solnocul-de-Mijloc, preşedintele Dietei în 1716) şi de contesa Bánffy Kata (fiica lui Bánffy György I, guvernator al Transilvaniei între 1691 - 1696). Pe fațada de est, deasupra intrării în pivniță, se găsește o a doua inscripție care amintește restaurarea cladirii in 1749 de către urmatoarea generație ce a detinut domeniul, Wesselényi István și Daniel Polixenia.
 
Despre această clădire, Biró József scrie: ''La circa 50 m Nord-Est de castel, în perimetrul şanţurilor amintite, există o clădire fără decoraţii, cu parter şi pivniţă la subsol, de o lungime şi o lăţime de 20,50 m; astăzi cuprinde 13 încăperi; stă părăsită şi i se spune bucătăria veche".
 
Următoarea clădire din ansamblu ca vechime este grajdul, construit tot de cuplul István Wesselényi şi Polixenia Dániel (care au construit și palatul din Comlod), în 1775, pentru a adăposti herghelia familiei. Biró József presupune că, influențați de lucrările întreprinse la Bonțida și de legăturile de rudenie care îi legau de familia Bánffy, și pe baza similarităților dintre cele două grajduri, comanditarii ar fi angajat o parte dintre meșterii ce lucraseră la Bonțida: arhitectul Peter Grimmer și sculptorul Johannes Nachtigall, căruia Biró îi atribuie sculptura în formă de cal de pe inscripția care comemora construcția grajdului. Această inscripție încă mai marchează clădirea grajdului, fiind redescoperită relativ recent, în urma desprinderii unei părți din tencuiala ce o acoperea. Sculptura atribuită lui Nachtigall este parțial distrusă.
 
Cripta familiei Wessélenyi, aflată pe un deal în apropierea ansamblului nobiliar, astăzi aproape dispărută, este atribuită de Biró József acelorași comanditari. Anul construcției este totuși necunoscut. Pe pereții criptei se aflau pietre funerare ale diverșilor membri ai familiei, datând încă din timpul Renașterii târzii. O parte dintre aceste pietre funerare se găsesc în biserica reformată din Jibou iar inscripțiile lor pot fi citite în arhiva Institutului Național al Patrimoniului din București. O imagine a criptei găsim în cartea lui Petri Mór - Petri Mór: Szilágy vármegye monographiája
 
În 1771, Wesselenyi Miklós alătură grajdului un manej. Pe latura estică a clădiri a fost așezată o placă ce atesta faptul că Miklós Wesselenyi, „locotenent în regimentul de husari [comandat de] Bethlen, a ridicat clădirea în 1771”. Deasupra plăcii se afla un al doilea căluț de piatră, foarte asemănător celui realizat de Ioan Nachtigall pentru inscripția grajdului. Această sculptură i-a fost atribuită de către Biró József lui Anton Schuchbauer.
 
Începuturile lucrărilor de construcție la clădirea palatului sunt legate de căsătoria baronului Wessélenyi cu fiica istoricului Cserei Mihály, Cserei Helena, și de stabilirea curții nobiliare a familiei pe domeniul de la Jibou, în jurul anului 1778. Începând cu această dată și până la încarcerarea baronului la Kufstein în 1785, va fi construit corpul principal al palatului.
 
Palatul are, per ansamblu, un aspect ce se apropie mai mult de arhitectura din Pesta și Buda decât de cea din Transilvania, ceea ce ar sugera prezența unui arhitect străin. Comparând clădirea cu alte edificii sau studiind biografiile mai multor meșteri activi în Transilvania, cercetările au vehiculat mai mulți posibili arhitecți. Johan Eberhard Blaumann, Franz Gindtner, Iosif Jung au fost propuși de Biró József, la începutul secolului XX. În anii ’60, Nagy B. Margit pune la îndoială ipotezele lui Biró, propunând numele lui Franz Schweiniger, argumentând că anumite elemente ale palatului din Jibou ar fi similare cu cele realizate de Schweiniger la Sânmiclăuș. Totuși, problema arhitectului responsabil de primă etapă de construcție a palatului din Jibou nu a fost încă soluționată. 
 
Biró József atribuie concepția clădirii baronului Wessélenyi, care „a dorit să-şi regăsească temperamentul, gustul şi aşteptările în înfăţişarea castelului”. Astfel, consideră Biró, oricare ar fi fost arhitectul responsabil de lucrări, acesta trebuie să fi respectat cerințele lui Wesselenyi Miklós. În arhitectura palatului se recunoaște influența vechilor reședinte nobiliare, înconjurate fortificații și bastioane. Cele patru pavilioane, două alăturate corpului principal și alte două la capătul aripilor laterale, dau palatului un aspect greoi și arhaic, asemănător unei cetăți.
 
Construcția corpului principal s-a încheiat, cel mai probabil, înainte de 1785. Acesta are un pavilion central în cinci axe, din care pornesc două aripi laterale, în nouă axe, terminate fiecare cu câte un pavilion în două axe. Pe fațada principală, orientată către nord, se află o terasă închisă cu arcade, iar pe fațada sudică, orientată către curtea de onoare, un balcon polilob cu parapet din baluștri din piatră. Fațadele sunt ornate cu pilaștri având capiteluri compozite, amplasați între fiecare dintre ferestre, și ancadramente arcuite.
 
În 1781, baronul Wessélenyi intră în conflict cu cancelarul aulic Johan Haller, vecinul său cu care ''traia în certe necurmate'',''căruia încerca să-i facă toate relele, precum îi şi făcea oriunde i se dădea ocaziune''. Despre cum s-a desfăşurat conflictul putem citi în cartea lui George Bariţiu, ''Părți alese din istoria Transilvaniei'' (1889-1891). Pe scurt, în octombrie 1781, doi iobagi îngrijitori de cai, nemaiputând îndura bătăile baronului, au fugit de pe domeniul lui Wessélenyi, pe domeniul lui Johann Haller din Gârbou, unde sunt arestaţi. Haller îi trimite înapoi lui Wessélenyi doar unul dintre iobagi, pe celelalt hotărând să îl judece. Cel de-al doilea iobag fuge iar Haller se vede în imposibilitatea de a-l înapoia lui Wessélenyi. Baronul interpretează gestul ca pe o insultă şi hotărăşte să atace domeniul din Gârbou.
 
Pe 16 octombrie 1781, împreună cu o armată de 540 de oameni, înarmaţi ''unii cu puşti, cei mai mulţi cu coase, furci de fer, maciuci'' şi 12 haiduci, Miklós Wessélenyi apare la Gârbou, luându-l prin surprindere pe Haller, care nu se aştepta la un astfel de gest. După ce baronul le ordonă iobagilor să dărâme poarta castelului, are loc un schimb de replici între nobili, urmat de injurii şi invitaţii la duel, atât la adresa cancelarului Haller cât şi a invitaţilor săi. Wessélenyi îl ia ostatic pe unul dintre oaspeţii lui Haller şi pleacă cu tot cu armată, lăsând poarta neatinsă.
 
Ca urmare a acestui conflict, Haller îl trimite pe Wessélenyi la judecată pentru 6 capete de acuzare: ''blasfemie, jurământ strâmb, ameninţare cu punere de foc, provocare la duel, infestarea şi arestarea de funcţionari regeşti, turburarea securităţii publice''. Procesul se soluţionează abia după 3 ani, când însăşi împăratul Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, îl condamnă pe Wessélenyi la mai mulţi ani de temniță la Kufstein. Însă baronul nu s-a supus sentinţei şi nu s-a lăsat arestat de bună voie. A evitat încarcerarea de câteva ori, apărându-se pe domeniul de la Jibou iar, când împăratul a dat ordin să fie capurat de o trupă militară, viu sau mort, a fugit pe moşia unchiului său, consilerul István Daniel, unde a fost capturat, la 5 luni după sentinţa împăratului, pe 12 februarie 1785. Este eliberat în decembrie 1789 şi se întoarce pe domeniul de la Jibou.
 
Lucrările de amploare au reînceput la palatul Wessélenyi din Jibou abia în 1796, probabil datorită apariției arhitectului ceh Franz Wrabetz. Acesta a lucrat între 1780-1790 în Ungaria, pe domeniile lui Ioan Sennyei şi Nicolae Vécsey, de unde a ajuns la Gârceiu, unde a lucrat la o construcţie pentru contele Andrássy Károly. Wrabetz acumulase numeroase datorii și intrase în conflict cu nobilii ce îl angajaseră. Totuși, familia Wessélenyi îl angajează și, în plus, îl ajută să iasă din situațiile tensionate în care ajunsese cu alți comanditari.
 
În perioada șederii la Jibou, care a durat din primăvara până în toamna lui 1796, Wrabetz s-a ocupat de amenajarea interioarelor. În această perioadă s-au comandat numeroase piese de mobilier de la Viena și s-au plătit pictori care sa decoreze camerele. Interioarele vor fi terminate abia în jurul anului 1800. Pentru decorarea lor, contesa Wessélenyi a corespondat cu un anume Anton Vajna din Viena, care o înștiința mereu de noile mode din capitala imperiului.
 
De pictarea interioarelor s-au ocupat Franz Neuhauser și Johann Martin Stock, doi pictori renumiți în Transilvania la acea vreme, cel din urmă în special pentru portretele sale în stil rococo, realizate pentru membrii patriciatului din Sibiu. Interioarele erau decorate cu peisaje reprezentând castelul din Jibou, scene de vânatoare ale baronului Wessélenyi sau scene istorice. Dintre picturile ce se aflau la palatul din Jibou se păstrează portretul contesei Wessélenyi, astăzi la Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca. Portretul, realizat de Franz Neuhauser în 1799, o înfățișează pe Cserey Helena într-un cadru natural, îmbrăcată după moda vremii. În fundal, în partea stângă, Neuhauser a reprezentat și palatul din Jibou al familiei.
 
Deasupra pavilionului central al palatului au existat trei statui reprezentând personaje mitologice. Acestea au fost realizate în anul 1805 de Anton Csȕros și reprezentau copii de o calitate mai slabă a sculpturilor palatului Bánffy din Cluj-Napoca. Printre alți meșteri care au lucrat la Jibou se numără arhitectul domeniilor familiei Károlyi, Iosif Bittheuser, care a terminat cele două pavilioane sudice. Acesta a activat pe șantierul de la Jibou începând cu anul 1800.
 
În 1809, Wessélenyi Miklós face demersuri pentru a obţine postul de comandant al garnizoanei locale şi cumpără o casă la Cluj. Demersurile sale nu au succes, iar cariera politică a baronului ia sfârşit. La scurt timp după aceasta, baronul moare, pe 25 octombrie 1809.
 
În 1810 lucrările de construcţie şi amenajare ale ansamblului erau terminate. În tot acest timp, palatul fusese locul de popas a numeroşi artişti, atât pictori şi sculptori, cât şi actori. Baronul Wessélenyi este considerat printre principalii mecena ai primei trupe de teatru din Transilvania, cei care vor fonda Teatrul Maghiar din Cluj şi primul teatru permanent din Budapesta. De altfel, într-una dintre nişele de pe faţada teatrului din Cluj s-a aflat, între 1905 şi 1919, statuia lui Miklós Wessélenyi. Astăzi, statuia se găseşte în curtea din spatele Teatrului Maghiar de Stat.
 
Wessélenyi Miklós este urmat de fiul său. Aidoma tatălui său, atât ca nume cât şi ca personalitate, acesta păstrează atmosfera culturală de la palat, invitând aici numeroşi oameni politici şi scriitori contemporani, adepţi ai ideilor revoluţionare de la 1848. Important om politic şi paşoptist maghiar, a rămas în istorie că ''luntraşul de pe Dunare'' după ce a salvat numeroşi oameni în timpul inundaţiilor din 1838 din Budapesta. Este deseori amintit pentru faptul că a luptat pentru drepturile iobagilor şi chiar i-a eliberat şi împroprietărit. Wessélenyi Miklós al II-lea întreprinde diverse lucrări minore la reședința din Jibou, păstrând în mare parte aspectul original.
 
Următoarele intervenţii asupra ansamblului se fac după naţionalizare când palatul şi anexele sunt refunctionalizate pentru a servi cerinţelor culturale ale noii societăţi: şcoală generală, liceu, internat, casa pionierilor, muzeul oraşului şi Staţiunea experimentală a tinerilor naturalişti. Aceasta din urmă şi parcul dendrologic au creat premisele înfiinţării grădinii botanice, a cărei amenajare a început în 1968, sub coordonarea profesorului Vasile Fati. În partea de vest a palatului a fost amenajată o grădină romană în care au fost amplasate vestigii arheologice aduse de la Porolissum (care azi se găsesc la Muzeul de istorie din Zalău). Tot în aceasta perioadă se renovează şi manejul care este transformat în sală de mese iar în curtea palatului se amenajează o pistă de carturi.
 
După 1990, diversele funcţiuni au dispărut, iar în 2010 în palat mai funcţiona doar Clubul copiilor din Jibou. Exteriorul palatului nu a suferit intervenţii majore recente. Decoraţiunile, ancadramentele şi tâmplăria nu au fost îndepărtate sau modificate. Interiorul în schimb a fost afectat, palatul fiind azi în mare parte gol. Mobilă, sobele, tablourile şi obiectele decorative ce împodobeau până la jumătatea secolului XX încăperile palatului s-au pierdut. Picturile lui Neuhauser au dispărut, iar pereţii camerelor sunt astăzi de o austeritate cazonă. Ne putem face totuşi o impresie dacă privim imaginile de arhivă.
 
Recent, palatul şi o parte din anexe au fost retrocedate moştenitorilor, după un lung proces. Grădina botanică nu va fi afectată de această decizie. Cripta familiei Wesselényi, grajdul şi manejul rămân în posesia Centrului de Cercetări Biologice Jibou care îşi propune să le restaureze şi să le redea circuitului turistic. Palatul a fost evaluat la 1,5 milioane de euro şi are, momentan, un viitor nesigur.
 
ist. art. Irina Leca