Gornești - Teleki Contribuie la acest monument

COD LMI
MS-II-a-A-15689
JUDEȚ
MURES
ADRESĂ
Gornești
LOCALITATE
Gornești
Gernesig (RO)
Gernyeszeg (HU)
Kertzing (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
Pál Schmidtt (constructor)
FUNCȚIE
spațiu de evenimente
ACCESIBIL
CONTACT

gernyeszeg.com

0749356134

0747080614

ECHIPA
2009: Becciu Inga, Papadopol Iuliana, Dăescu Alexandra, Banu Andrei
2010: Cioica Iulia
2011: Ileana Oprescu, Irina Leca

Gorneștiul este atestat documentar sub denumirea de Knezeg în 1319, când regele Carol Robert de Anjou donează domeniul voievodului Transilvaniei, Széchenyi Tamás. Mai târziu, domeniul ajunge în proprietatea familiei Erdélyi de Somkerék. Erdélyi István construieste aici, între 1462 și 1465, un castel medieval cu cinci turnuri, înconjurat de un șanț de apărare alimentat cu apă din râul Mureș. Accesul în castel se făcea pe un pod de cărămidă ce se continua cu un pod mobil. În 1477, un document emis de cancelaria lui Matei Corvin menționează castelul sub numele de Castrum Nostrum (regis) Gernyezegh. Domeniul intră în posesia familiei Teleki în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, prin Mihály Teleki de Szek - cancelar al Transilvaniei în timpul lui Apafi Mihály și una dintre personalitățile influente din jurul principelui. Apafi i-a dăruit domeniul și castelul de la Gornești în 1675. 

 
Pe 14 aprilie 1685, Teleki a fost cel care a semnat, în numele lui Apafi, convenția de la Cârțișoara. Prin acest act semnat în secret, principatul, în schimbul garantării libertății religioase și a privilegiilor istorice, recunoștea suzeranitatea Imperiului Habsburgic, renunța la politica externă independentă și permitea stabilirea garnizoanelor armatei habsburgice pe teritoriul principatului. Convenția s-a semnat prin intermediari, habsburgii fiind reprezentați de iezuitul Antidie Dunod. În 1685, pentru sprijinul acordat habsburgilor, Teleki Mihály este ridicat la rangul de conte de către împăratul Leopold I. 
 
Între 1686 și 1687, Teleki face mai multe modificări la castelul său din Gornești, printre care înălțarea unei noi aripi, supraînălțarea și decorarea turnurilor cu piatră sculptată în stilul Renașterii transilvănene. În memoriile sale amintește și de gradinile sale de flori și legume. Teleki Mihály moare în 1690 în bătălia de la Zărnești iar istoria domeniului de la Gornești trece la următoarea generație, reprezentată de familia ultimului fiu al acestuia, contele Teleki Sándor.
 
Născut în 1679, Sándor s-a căsătorit în 1703 cu Júlia Bethlen de Bethlen, fiica lui Miklós Bethlen, adversar hotărât al dominației habsburgice și proprietar al domeniului din Sânmiclăuș. Din această căsnicie s-au născut trei fii și o fiica. Júlia Bethlen a murit tânără iar Sándor s-a recăsătorit apoi cu Zsuzsanna Nagy de Petk, cu care a avut alți doi fii, pe Sándor și Samuel. Cel din urmă, născut în castelul de la Gornești pe 17 noiembrie 1739, când tatăl său avea deja venerabila vârstă de 60 de ani, avea să devină fondatorul primei biblioteci publice din Transilvania și comanditarul palatului Teleki din Dumbrăvioara.
 
Teleki Sándor moare la Alba Iulia în 1754, pe când Samuel Teleki avea doar 15 ani. Primul fiu al lui Teleki Sándor, Miklos, murise de 8 ani iar al doilea fiu, László avea 44 de ani, și va fi cel care va începe transformarea castelului medieval în palatul baroc pe care îl cunoaștem astăzi. Celelalt fiu, Lajos, va reprezenta începutul ramurii de Glodeni a familiei.
 
Teleki László s-a născut la Drâmbar (azi jud. Alba) în 1710 și s-a căsătorit în 1732 cu Eszter Ráday de Ráda, fiica contelui Ráday Pál, cancelar al Transilvaniei în timpul lui Francisc Ráckozi al II-lea. Nunta tinerilor a avut loc pe 24 iunie la castelul de pe domeniul lui Ráday Pál din Pécel (Ungaria). Castelul din Gornești fiind în continuare locuit de tatăl său și de mama sa vitregă, Teleki László se va stabili împreuna cu soția sa pe domeniul din Țelna. Aici, Eszter Ráday alcatuiește o importantă bibliotecă, în parte din cărțile moștenite la moartea mamei ei, contesa Klára Kajali. Renumită pentru colecția de peste 200 de volume și pentru erudiția sa, Eszter Ráday a fost, alături de poeta Kata Bethlen, „o importantă doamnă a culturii transilvănene”. 
 
Dupa moartea lui Ráday Pál, domeniul din Pécel îi revine fiului acestuia, Gedeon, care hotărăște să transforme castelul dupa noile principii ale barocului și îl contractează pe arhitectul austriac Andreas Mayerhoffer. Deja renumit pentru palatele Grassalovich din Gödöllő și Bratislava și pentru palatul Rudnyánszky din Nagytétény, Mayerhoffer acceptă să realizeze planurile, iar clădirea este refăcută între anii 1755 și 1766. 
 
Între timp, castelul de pe domeniul din Gornești devenea treptat nelocuit și nelocuibil. După ce mama sa vitregă moare pe domeniul său de la Țelna în 1749, iar tatăl său moare la Alba Iulia în 1754, și probabil impulsionat de lucrările cumnatului său la Pécel, contele Teleki László hotărăște să transforme castelul medieval și domeniul de la Gornești într-o elegantă reședință nobiliară în stil baroc. Alege pentru aceasta același arhitect pe care cumnatul său, Gedeon Ráday, îl contractase pentru reședința din Pécel - Andreas Mayerhoffer. Planurile pentru noul palat au fost întocmite între anii 1769 și 1772 iar în 1772 a început demolarea vechiului castel. Între timp, în 1771, Andreas Mayerhoffer moare la Budapesta iar lucrările acestuia sunt preluate de fiul său, Johan Mayerhoffer. 
 
În 1778, Teleki László moare la Gornești iar, la acea vreme, corpul central al palatului era aproape terminat. Însă lucrările la ansamblu erau departe de a fi gata și vor fi continuate de fiul cel mare al contelui, József.
 
Teleki József s-a născut în cetatea din Hust (azi Ucraina) în 1738. Ca fiu al contesei Eszter Raday, József a primit încă din copilărie și adolescență o educație aleasă, studiind matematica, istoria și teologia sub îndrumarea lui Péter Bod la Ighiu și Țelna. La aproximativ 20 de ani începe o impresionantă călătorie academică prin centrele universitare din Vestul Europei. În această perioadă, tânărul conte frecventează cele mai exclusiviste saloane ale vremii și intră în contact cu personalitățile influente ale Iluminismului. Incepe să colecționeze cărți valoroase, obiecte de artă și instrumente muzicale. Se implică în dezbaterile intelectuale ale vremii, alături de Voltaire, Bernoulli și Rousseau, pe care îl vizitează la Montmorency în 1761. Tot în 1761, în timpul unei șederi prelungite în Viena înaintea întoarcerii în Transilvania, este primit în audiență de împărăteasa Maria Tereza. 
 
În 1762 se căsătorește la Sibiu cu Janka Róth de Királyfalva, născută la Szirak în 1741. Prin căsătoria cu singurul copil al familiei Roth, contele Teleki obține castelul din Szirak, unde, în 1777, i se va naște cel de-al patrulea și ultimul copil, József. După întoarcerea în țară, Teleki József obține mai multe funcții politice și se îngrijește de colegiul reformat dinTârgu Mureș. Își îmbogățește colecția de cărți prin achiziția bibliotecilor foștilor lui profesori, Daniel Cornides și Johan Georg Schwandner, salvând impresionantele colecții după moartea acestora. Numeroasele cărți erau depozitate în bibliotecile contelui din Budapesta, Targu Mures și Szirak.
 
Teleki József continuă lucrările începute de tatăl său pe domeniul de la Gornești. În paralel cu lucrările la clădirea palatului, contele amenajează în spațiul dintre vechiul șanț de apărare și palat, între 1789 și 1792, o grădină franceză, foarte diferită de grădinile baroce ale vremii din Ungaria de Vest, cu partere de flori inspirate din motivele artistice ale etnografiei maghiare. În 1790 se construieste și sera, sau „Marea casă a florilor”. La moartea lui Teleki József în 1796, în castelul său din Szirak, lucrarile începute la reședința din Gornești erau terminate, palatul baroc construit în totalitate și înconjurat de o frumoasă grădină franceză. 
 
Palatul a fost construit în stilul palatelor Grassalkovich. Are plan în formă de U, cu un pavilion central decroșat, în trei axe. Clădirea are subsol, parter, etaj și pod. Aripile palatului formează o curte de onoare amplă, orientată spre parc. Decorația fațadelor este simplă, singurul care primește mai multe ornamente fiind pavilionul central. Acesta este decorat pe fațada principală cu pilaștri dubli cu capiteluri ionice și ferestre în arc, decorate cu ornamente rococo, deasupra cărora se află câte o altă fereastră, de formă ovală.
 
Primele planuri, atribuite lui Andreas Mayerhoffer, au fost publicate de Biró József. Comparând fațada proiectată de Mayerhoffer cu fațada actuală a clădirii , putem observa că s-a renunțat la o mare parte din ornamente și că pavilionul central a fost supraînălțat, fiindu-i adăugat și un mic balcon pe fațada principală. La interior, scara centrală a fost înlocuită cu una mult mai simplă, iar compartimentarea camerelor a fost revizuită. Per ansamblu, clădirea actuală are un aspect mult mai provincial și mai masiv decât clădirea gândită de Mayerhoffer. Motivul acestor schimbări nu a fost identificat, însă, având în vedere că lucrările la palat au durat două generații, putem emite ipoteza conform căreia planurile concepute pentru primul comanditar nu au mai fost agreate și de al doilea. Este posibil ca Teleki Jozsef, călătorind prin Europa și apropiindu-se de filosofia iluministă, să fi optat pentru o reședință mult mai sobră, considerând decorația barocă depășită. 
 
Lucrările la amenajarea parcului domeniului din Gornești sunt continuate de Teleki József al II-lea care, călătorind prin Europa asemenea tatălui și unchiului său, dar și în Anglia, este impresionat de parcurile engleze. Reîntors pe domeniul de la Gornești la începutul anilor 1800, Teleki József transformă grădina franceză într-un parc englez, cu alei și arbori de esență rară, profitând de atmosfera istoricistă dată de vechiul șanț de apărare al castelului medieval. Un plan al parcului din 1831 includea un obelisc și o glorietă despre care nu știm dacă au mai fost construite. Însă cel mai important element adăugat în aceasta generație este monumentul comemorativ al lui Teleki József, ridicat în anul morții sale (1817) de către soția sa, Zsófia Teleki de Szék. Monumentul din parcul castelului este alcătuit dintr-un soclu de piatră cu inscripții în latina, azi parțial distruse, ce are deasupra o urnă decorată cu ghirlande. Contele a murit la vârsta de 40 de ani și a fost tatăl a opt copii. Cel de-ai doilea fiu, Teleki Domokos, a moștenit domeniul. 
 
În ceea ce privește domeniul din Gornești în timpul lui Teleki Domokos, acesta, la fel ca multe alte cazuri din Transilvania, este devastat în 1849 de trupele rusești, venite în ajutorul habsburgilor pentru a înnăbuși revoluția. Acest episod trist din istoria domeniului apare menționat de Charles Boner, un călător englez ce a vizitat Transilvania la sfârșitul anilor 1850. În cartea sa, Transylvania: Its Product and Its People [London: Longmans, 1865.], Boner scrie: ‘’Locul a avut teribil de suferit în timpul revoluției: tablourile au fost distruse, podelele rupte, mobila cu mătase furată, legăturile de piele ale valoroaselor cărți din bibliotecă rupte și folosite la peticirea curelelor sau șeilor. Nicio fereastra nu a mai ramas, pe scurt, nu a mai ramas nimic de distrus. A fost restaurant cu simplitate iar acum ordinea și comfortul domnesc aici, încât pare aproape incredibil ca locul să fi trecut, cu atât de puțin timp în urmă, prin acea devastare nemiloasă.’’ Boner amintește apreciativ herghelia contelui Teleki și felul în care acesta își ‘’gospodărea’’ domeniul, despre care spune că era cultivat admirabil cu rapiță, trifoi, grâu, porumb și pepeni, care cresteau în abundență.
 
Un alt călător englez ce a vizitat domeniul de la Gornești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost maiorul E.C. Johnson. În ‘’On the Track of the Crescent – Eratic notes from Piraeus to Pest’’ (1885), Johnson descrie clădirea palatului și interiorul, despre care amintește ca era mobilat luxos, cu piese în stilul Ludovic al XIV-lea, iar pe tavanul sălii de luat masa se găsea o frescă ce înfățișa un subiect clasic, realizată cu măiestrie.
 
Gorneștiul a ajuns prin intermediul acestei cărți în atenția scriitorului Bram Stocker. Acesta, căutând să se inspire în crearea castelului renumitului său conte, a studiat câteva din carțile apărute în Anglia ce includeau mărturii despre Transilvania, printre care și cartea maiorului E. C. Johnson, unde i-au atras atenția reședințele nobililor din Brâncovenești, Beclean și Gornești. 
 
Cripta familei Teleki a fost construită în 1886. Aflată pe un deal în apropierea satului, la o distanță considerabilă de palat, cripta este o cladire cu fațadă triunghiulară, aflată într-un pâlc de copaci. Șase trepte duc la ușa încadrată de un fronton de marmură alba cu două capiteluri corintice ce încadrează inscripția: Sirban nincs fajdalom / Nincs Elet! / 1886 [în mormânt nu există durere, nu există viață]. Cripta a fost construită la 10 ani după moartea contelui Teleki Domokos, probabil din inițiativa soției fiului său Géza (1850 – 1882), contesa Margit Bethlen de Bethlen (1858-1929).
Teleki Domokos al II-lea s-a născut la Cluj în 1880 și a fost un pasionat colecționar de artă și covoare orientale și occidentale, pe care le păstra în palatul de la Gornești (o parte din această colecție de covoare se găsește astazi în muzeele din Budapesta). S-a căsătorit în 1905 cu contesa Eduardine Teleki de Szék.
 
Contele a adus in parcul castelului o serie de statui, despre care s-a crezut multă vreme că ar fi datat din secolul al XVIII-lea. Recent, odată cu publicarea memoriilor contelui Teleki Mihály, această ipoteză a fost dezmințită, contele amintind în jurnalul său ca aceste statui datează din secolul al XIX-lea și au fost aduse din Budapesta, de la una dintre vilele familiei. Cele 11 statui se împart în două categorii: 7 sculpturi reprezentând zeități ale Antichității și 4 scuplturi de pitici, caricaturi ale personalităților din timpul Revoluției Franceze.
 
Cele șapte statui de personaje mitologice îi înfățișează pe Junona, Neptun, Marte, Venus, Ceres, Bachus și Ganimede și făceau parte, după cum indică profesorul și istoricul de artă Nicolae Sabău în Sculptura barocă în România, dintr-o serie tipologică ce mai includea alte șase statui din Budapesta. Statuile sunt amplasate în jurul palatului, pe socluri decorate cu mascheroni încadrați de motive vegetale. 
 
Cele patru statui de pitici reprezintă figuri notorii din istoria Franței sau tipuri umane generale satirizate din societatea europeană a secolului al XVIII-lea: Ludovic al XVI-lea, Mirabeau, o figura feminină reprezentând una dintre acele ‘’dames des halles’’, figuri feminine gălăgioase și vindicative din pătura de mijloc a societății franceze, și o a patra figură ce reprezenta, după Nicolae Sabău, o vivandieră (femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum). 
 
Dintre cele 11 statui adăugate de Teleki Domokos se mai păstrează astăzi 9 în parcul palatului, fiind în stare avansată de degradare. Statuia ce o înfățișa pe Junona a dispărut, în urma ei rămânând un soclu gol. Cei patru pitici au fost transformați de timp și neglijență în niște bucăți ciuntite și erodate de piatră.
 
La începutul secolului XX, palatul găzduia și colecția de ilustrate și biblioteca de peste 6000 de exemplare a exploratorului Teleki Samu, descendentul fondatorului bibliotecii Telekiana. 
 
La sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, clădirea a fost jefuită și biblioteca distrusă (o parte din cărți au fost salvate și se păstrează în Biblioteca Teleki din Tg. Mureș și la Muzeul Aradului). În 1949 ansamblul a fost naționalizat iar în 1956, după o epidemie de tuberculoză, a fost transformat în preventoriu TBC pentru copii. Între 1961 și 1962 clădirea a fost renovată pentru a servi noii funcțiuni. Pe parcursul anilor, s-au făcut diferite modificări și renovări, printre care încălzirea centrală și închiderea porticului de la parter cu ferestre (1991), înlocuirea unora dintre ferestrele vechi și pictarea dormitoarelor copiilor. Interiorul păstrează însa sobele, candelabrele, tâmplăria și stucaturile originale.
 
Ansamblul a fost retrocedat în 2006 și a intrat efectiv în posesia urmașilor din familia Teleki în 2011. În prezent, aceștia doresc restaurarea palatului și parcului și introducerea lor în circuitul turistic. O dată pe an, o echipă de tineri voluntari (printre care istorici și peisagiști) organizează „Ziua Castelului”, oferind expoziții tematice și ghidaje gratuite în română și maghiară. Până acum au avut loc trei astfel de evenimente, în noiembrie 2011, iulie 2012 și iulie 2013, evenimente ce au atras un public foarte numeros: 500 de persoane la prima ediție, 1000 la cea de-a doua și 1500 la cea de-a treia. Ansamblul este vizitabil în orice zi a săptămânii, nu se percepe taxă de intrare, iar doritorii pot dona pentru a contribui la restaurarea palatului și parcului. Începând cu luna noiembrie, castelul intră în "programul de iarnă" şi va putea fi vizitat cu programare în prealabil.
 
ist. Irina Leca