Ozun - Béldi-Mikes Contribuie la acest monument

COD LMI
CV-II-m-A-13244
JUDEȚ
COVASNA
ADRESĂ
99, sat OZUN; comuna OZUN, Covasna
LOCALITATE
Ozun
Uzon (HU)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIE
casă de oaspeți
ACCESIBIL
ECHIPA
2008: Solot Dan, Dinescu Ruxandra

În perioada în care deja se observă influențele construcțiile baroce în spațiul transilvănean, nobilimea din Ținutul Secuiesc manifestă o reticență formală față de noile stiluri importate din Occident, preferând preluarea menținerea modelelor vechi, tradiționale, pe care le amplifică și le adaptează nevoilor sale de reprezentare și confort. Această atitudine poate fi explicată prin modul în care nobilimea din opoziție alege să-și manifeste dezaprobarea fața de implicarea Imperiului Habsburgic în structura socială tradițională a Secuimii. Barocul este considerat stilul noii puteri pe care veche nobilime nu reușește să-l asimileze în toată complexitatea sa, preferând stilurile tradiționale celor occidentale. Cel mai bine se vede acest lucru la castelul Béldi-Mikes din satul Ozun a cărui volumetrie robustă este o mărire expondențială a proporțiilor populare.

 
Imaginea de ansamblu a castelului precum și configurarea spațiului interior indică existența mai multor etape constructive, care însă nu pot fi determinate precis. Se presupune că cele mai vechi structuri sunt cele boltite de la parter și care datează din perioada nobililor Béldi, cei care au deținut domeniul de la Ozun înainte ca acesta să fie confiscat la începutul secolului XVII de principele Apafi Mihály și donat lui literatului maghiar Mikes Kelemen ajuns prim-căpitan în Trei Scaune. Un alt indiciu ar reprezenta epigrafia de pe fațada fostei capele unde se află inscripţionat în tencuială: AEDIFICATA IN NOMINE D[OMI]NI A[NN]O 1755 Dieb. Julÿ dată la care se presupune că a avut loc extinderea şi modificarea curiei la comanda lui Mikes Antal. Urmărind Ridicarea Iozefină (cca. 1775), pe locul actualului castel nu se află însă nicio construcție, lucru care ar indica ori omisiunea în reprezentare a topografilor austrieci, ori lipsa unei construcții pe amplasamentul actual. În schimb, pe Ridicarea Topografică Franciscană (cca. 1860-1872) realizată sub comanda împăratului Francisc I, castelul este bine conturat în centrul domeniului.
 
În 1792, după moartea lui Mikes Antal se întocmește un inventar în care este descrisă clădirea ca având acoperiş de şindrilă, asemenea multor din Secuime la vremea respectivă, iar pridvorul era acoperit diferit, cu o structură de lemn sub formă de bulb, ca în cazul curiei  Mikes Szentkereszthy din Zagon sau Cserey din Imeni. Putem presupune că imaginea actuală a foişorului pare a data în urma distrugerilor cauzate de un cutremurul din 1802 în care au fost grav afectate multe reședințe din Secuime. Reconstrucția a fost realizată în noul stil neoclasic, curent deja prezent în arhitectura nobiliară transivăneană urbană la mijlocul secolului XIX. 
 
Ansamblul evidențiat în inventar ne ajută să ne facem o primă impresie despre stilul de viață al nobililor în epocă. Castelul reprezenta centrul de interes al complexului în jurul căruia erau dispuse anexele:  poarta de intrare, casa în care locuia intendentului, cuptorul, magazia, sera, grajdul de păsări și animale, şura, şopronul pentru trăsuri şi hangarul. Alături de toate aceste acareturi folositoare unei gospodării menite să asigure confortul familiei, domeniul era înconjurat de grădini, alei, arbori, alei cu ronduri de flori.
 
Castelul este amplasat central și are orientare nord-est / sud-vest cu accesul dinspre partea occidentală. Pridvordul domină fațada principală a volumetriei, fiind cel care va primi accesul spre locuință. Parterul este compus din încăperi destinate serviciilor. În partea stângă a pridvorului se află trei camere accesibile direct din curte, acoperite cu bolți în leagăn cu lunete și care se presupune că fac parte dintr-o primă fază de construcție. Denumirea acestora relevă specificul fiecăreia în epocă: Casa grădinarului, Casa dogarilor şi Casa de jos. În partea dreaptă, într-o aripă mai nouă se află Casa alimentelor care împreună cu alte încăperi administrative (bucătărie, spălătorie – uscătorie, depozit-cămară pentru alimente) alcătuiau aparatul de servicii și personal care ajutau la întrețineau castelului. 
 
La etaj, spațiile sunt configurate în funcţie de cerinţele etichetei nobiliare. Pridvorul atașat corpului de clădire are scop dublu, fiind atât spațiu de trecere dinspre curte spre locuință cât și de loc de belvedere marcat prin loggia cu arcadă perimetrală care permitea o bună perspectivă atât asupra gospodăriei, cât și asupra împrejurimilor. Din pridvor, camerele sunt dispuse secvențial pentru a marca trecerea de la încăperile publice, semi-publice la cele private. Intrarea se face direct în salonul principal, cu rol semi-public, de reprezentare, numit în termeni specifici ”palat”, (magh.) palota  tăvănit și ornamentat cu stucaturi cu motive vegetale și florale. Pe partea opusă a intrării se face trecerea spre capela privată a familiei, încăpere de dimensiuni modeste cu plan poligonal atașată de volumul clădirii sprijinită pe contraforți și care acum transformată în cameră de locuit. Camerele nobililor sunt amplasate în lateralele salonului central. În stânga se afla camera sau ”Casa” domnului, iar în partea opusă camera doamnei de unde se făcea legătura cu dormitoarele fetelor care beneficiau de un grad mai mare de intimitate. Această compartimentare a fost însă modificată în secolul XIX, și apoi în XX, moment în care a fost folosit ca IAS. În prezent latura nordică a castelului este împărţită în camere de locuit și băi. 
 
Pridvorul prezintă caracteristici specifice secuieşti. Intrările separate pentru zona de locuit şi pivniţă sunt amplasate pe faţada principală. Aceasta este împărţită în două registre suprapuse de frontispiciul neoclasic triunghiular delimitat printr-o cornişă dantelată.  Într-o imagine de epocă se observă tratarea iniţială a decoraţiei şi raportul plin-gol original. Faţada principală era compusă din două rânduri de arcade cu arce egale în plin cintru suprapuse; la parter se evidenţiază arcada de acces la etaj, în stânga căreia se afla o nişă arcuită (în prezent ascunsă în tencuială, probabil intervenţie din perioada comunistă), urmată de arcada cu uşa de intrare în pivniţă decupară în planul zidăriei. La etaj foişorul este înconjurat perimetral de arcade suprapuse pe stâlpi dublaţi de zidărie cu bază şi capitel pe care sprijină arcele în plin cintru. 
 
Din întregul ansamblul nobiliar de la Ozun se mai păstrează castelul, grânarul, grajdul și garajul de avioane construit de nobilul Mikes Kelemen la începutul secolului XIX. Într-o imagine din 1940 se mai poate vedea încă acoperișul înalt specific barocului transilvănean cu pantă dublă al grânatului dar care acum apare modificat în mod nefericit, în patru ape cu fronton teșit pe laturile mici, luând o mare parte din farmecul inițial al construcției. 
 
Indiferent că vorbim de curiile micilor nobili sau de reședințele aristocrației, cei interesați de varietatea reședințelor secuiești pot găsi în comuna Ozun o gamă arhitecturală de o varietate unică în spațiul transilvănean. Fenomentul este de analizat în toată amploarea și complexitatea sa, reușind să scoatem la lumină mai multe despre mentalitatea și cultura celor care le-au construit.
 
arh. Alexandra Stoica