Sântimbru - Henter Contribuie la acest monument

COD LMI
HR-II-a-A-12973
JUDEȚ
HARGHITA
ADRESĂ
545, sat SÂNTIMBRU; comuna SÂNTIMBRU, Harghita
LOCALITATE
Sântimbru
Ciuc-Sântimbru (RO)
Sînt-Imbru (RO)
Csíkszentimre (HU)
Szentimre (HU)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIE
fără funcțiune actuală
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2009: Bălișteanu Dan, Gradin Remus, Popa Adriana, Vincze Andreea, Stanciu Andrei
2010: Vaszi Benedek, Tartău Cristina
TIP PROPRIETAR
Public
STAREA DE CONSERVARE
șantier în lucru

Nu departe de Miercurea Ciuc, în satul Sântimbru se află curia în stare de ruină a familiei Henter. Acoperită cu azbociment, cu zidăria distrusă și parțial demolată, splendoarea acestei curii se mai regăsește numai în imaginile de arhivă și pilaștrii cu ornamentică renascentistă.

 
Istoria acestei familii se leagă de trecutul special al Transilvaniei și al rolului armatei secuiești de avangardă militară în apărarea granițelor Principatului. Genealogia familiilor nobiliare reprezintă o radiografie nu numai a listei funcțiilor militare și politice ocupate de-a lungul secolelor, dar și a structurii sociale dintr-o epocă dominată de alianțe matrimoniale, ca motor al avansării în rang sau creșterii domeniilor. Deja în secolul XVI aflăm de judele regal din Trei Scaune, Henter Benedek care se căsătorește Apor Borbála, familie din care se va trage Apor István, cel care va ocupa importanta funția de Trezorier al Transilvaniei la sfârșit de secol XVII.
 
Originară din Sântionlunca, familia este menționată în satul Sântimbru începând cu finalul secolului XVII. În anul 1679 biserica romano-catolică din sat primește de la familia nobiliară un nou altar baroc pe spatele căruia încă se păstrază conservat textul comemorativ pictat cu numele nobilului Henter Ferencz. Conform direcțiilor din epocă, acesta se căsătorește cu o altă nobilă Mikes (de Zăbala) Erzsébet, dintr-o altă veche familie secuiască cu domenii importante în ținut. Poate că tocmai această uniune matrimonială, care anunță nu numai consolidarea statutului dar, mai ales, o creștere a averii familiei, va fi celebrată prin construirea unei prime reședințe a familiei la Sântimbru. Din această etapă se mai păstrează coloanele renascentiste și baluștrii de piatră sculptați, acum inserați în parapetul foișorului. Pe una dintre pietrele descoperite din zidărie mixtă de cărămidă și piatră în care se află și inscripția A1713D (Anno Domini 1713), dar care poate atesta însă data unei intervenții ulterioare. Lipsa unei construcții pe amplasamentul actual al curiei pe Primei Ridicări Topografice Iozefine  (cca. 1775) ar indica faptul că inițial curia s-a aflat în alt loc, probabil mai aproape de vatra satului. 
 
Începând cu mijlocul secolului XVIII familia primește un avans social. Henter Ádám, nepotul primului Henter din Sântimbru este ridicat de împărăteasa Maria Tereza la rang de nobil împreună cu soția sa Nagy de Petk Bórbala. Cel mai mare fiu al acestuia, baronul Henter Antal,  ajunge să ocupe funcția de jude regal al Ținutului Odorhei, fiind cel care își poate permite costurile financiare pentru ridicarea unei noi reședințe la Sântimbru unde să trăiască alături de soția sa, contesa Haller Anna și cei șase copii ai lor. Silueta actuală pare a fi însă rezultatul ultimei intervenții, posibil de început de secol XIX - chiar 1801, conform unei reprezentări grafice – când s-a dorit ridicarea unei noi reședințe pe un domeniu mai întins, situat în extremitatea sudică a satului, ca semn al unei nevoi de intimitate, liniște, natură. 
 
Remarcabil pentru această reședință este modul de îmbinare a elementelor vechi preluate de la prima curie, pilaștrii cu decorație renascentisă și baluștrii de piatră, și acoperișul înalt cu pantă ruptă și frontonul cu volute, forma tipică pentru perioada barocă.
 
Ansamblul nobiliar este anunțat de o impunătoare poartă de zidărie de factură barocă. Cele două intrări (pietonale și de vehicule) sunt semnalate prin arce in plin cintru decupate din planul de zidărie de cărămidă încheiat la partea superioară în linie curbă și treceri tipice pentru baroc. 
Casa nobililor Henter se află în stânga porții, pe latura estică a parcelei, cu orientare est-vest astfel încât să ofere o panoramă asupra munților Harghitei și bisericii romano-catolice la a cărei întreținere și restaurare au contribuit, conform obiceiului în epocă, nobilii din familia Henter.
 
Planimetria dreptunghiulară cu pridvor de acces este specifică zonei secuiești, căreia i se adaugă accente de spațialitate barocă întâlnită la reședințe nobiliare mai mari, având un salon central cu încăperile dispuse în anfiladă: loc de luat masa, dormitoare, bucatarie din care se face trecerea spre camere mai mici conexe. La interior numai o cameră mai păstrează acoperirea boltită din cărămidă de influentă barocă cu boltă semicilindrică și lunete. Camerele sunt înalte, cu nișe de depozitare decupare direct din zidărie și goluri de ușă cu partea superioară arcuită sau rectangulară. Sub pridvor este realizat și accesul spre pivniță, preferință a arhitecturii nobiliare secuiești, adând legată de istoria și tradițiile comunității.  Din pivnița barocă impozantă au mai rămas două încăperi care mai păstrează stilul original boltit, restul fiind prăbușit.
 
Imaginile de epocă oferă informații despre aspectul original al curiei. Acoperirea, acum improvizată din plăci de azbociment, avea inițial aspectul unui acoperiș baroc țărănesc cu pantă ruptă și învelitoare de șită conform tendinței în epocă. Central se mai păstrează pridvorul, exemplar renascentist unic, susținut de patru colonete rectangulare de piatră ale căror fețe sunt tratate individual cu decorații de factură renascentistă, flori de acant și pedale, păstrate încă in situ. Frontispiciul primește forme baroce curbilinii spiralate în centrul căruia se află blazonul familiei Henter, un cocor cu gâtul străpuns de o săgeată care stă cu un picior pe coroană, delimitat de colonada prin cornișa intermediară profilată. Același motiv al frontispiciului baroc și al volutelor contrapuse se poate vedea la porticul de intrare în curtea bisericii romano-catolice, dovadă a prezenţei unui grup de meșteri locali.
 
Decorația exterioară era minimală, cu ancadramente profilare și tratate cromatic diferit, eleganța edificiului fiind o consecință a contrastului fin între nuanțe deschise și închise de fațadă, completate de umbrele purtate ale decorației coloanelor. 
 
În prezent structura satului este modificată, construcțiilor noi au înaintat spre curie, posibil chiar pe terenul care odinioară făcea parte din proprietatea familiei, modificând constituția inițială a ansamblului. 
 
După inevitabila naționalizare curia a devenit școală și casă de cultură. În ultimii ani o parte dintre tinerii din comunitatea au demarat un proiect de strângere de fonduri în vederea salvării curiei și transformarea acesteia într-un centru cultural. 
 
arh. Alexandra Stoica