General Berthelot - Nopcsa Contribuie la acest monument

COD LMI
neclasat
JUDEȚ
HUNEDOARA
ADRESĂ
comuna General Berthelot, sat General Berthelot
LOCALITATE
General Berthelot
Farkadin (HU)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIE
Centrul pentru conservarea bio şi geo-diversităţii în Ţara Haţegului-Retezat
ACCESIBIL
CONTACT
ECHIPA
2008: Chira Cristina, Majaru Anca
2009: Blejușca Andrei, Gaiu Alina, Mitre Andreea, Niculae Theodoru
2012: Chira Cristina, Majaru Anca
TIP PROPRIETAR
STAREA DE CONSERVARE

Reședința din localitatea General Berthelot, fostă proprietate a generalului francez Henri Mathias Berthelot (figură importantă din Primul Razboi Mondial, cetățean de onoare al României și membru onorific al Academiei Romane), nu figurează în Lista Monumentelor Istorice. 

 
Domeniul a aparținut inițial familiei Nopcsa, familie nobiliară de origine română din Țara Hațegului, menționată încă de la 1367, al cărei nume inițial „Nopcea” (noaptea) s-a maghiarizat în timp devenind „Nopcsa”. Pe lângă Fărcădinul de Jos (actualul General Berthelot), familia Nopcsa a mai avut proprietăți cu reședințe în județul Hunedoara la Săcel, Densuș și Zam.
 
De familia Nopcsa se leagă legenda banditului „Față Neagră”, conform căreia baronul László Nopcsa, om dârz și aventuros, obișnuia, din plictiseală, să-și pună pe față o mască neagră și astfel deghizat să jefuiască și să sperie drumeții aflați în trecere pe moșia sa. Această distracție baronul o extinsese și asupra aristocraților, prădând chiar oaspeții care se întorceau noaptea acasă de la balurile date de el la palatul din Zam.
 
În 1860, inspirat de vizita în Țara Hațegului și de zvonurile auzite pe moșia baronului Nopcsa, scriitorul romantic maghiar Jókai Mór scrie romanul „Săracii bogați”, care îl are în centru pe baronul Hátzegy, personaj duplicitar, aristocrat respectabil ziua și bandit odios pe timpul nopții sub numele de „Față Neagră”. Romanul cunoaște o largă popularitate, iar familia Nopcsa intentează proces scriitorului pentru calomnie de două ori, pierzând de fiecare dată.
 
Baronul se retrage din viața publică și i se pierde urma. Moare în 1877 la Deva, dar numele lui este menționat în acte la botezul nepotului său, Franz Nopcsa.
 
În 1895, tânărul Franz Nopcsa era student la liceul Theresianum din Viena, când sora lui descoperă pe moșia familiei din Sânpetru oasele a ceea ce ulterior va deveni dinozaurul pitic de Țara Hațegului. Franz Nopcsa își dedică următorii ani din viață paleonotolgiei, devenind un respectabil nume în domeniu.
 
În 1903, moștenind o sumă însemnată de la unul dintre unchii săi, Franz Nopcsa pleacă în Albania ca etnograf. Aici se va implica activ în luptele dintre clanuri, ajungând în 1911 să își depună candidatura la președinția Albaniei.
 
În timpul Primului Razboi Mondial, Franz Nopcsa se afla în țară, lucrând ca spion pentru Imperiul Austro-Ungar și supraveghind mișcările românilor și sârbilor din Banat. Această activitate este și cauza pentru care statul roman îl declară criminal de război și îi confiscă averea în 1918, după încetarea războiului și după ce Transilvania și Banatul montan intră în componența României Mari. În 1920, statul român este chemat să colaboreze cu Institutul Geologic din București, primind înapoi o parte din domenii și imunitate. Întors pe domeniul din Săcel, baronul intră într-un conflict violent cu localnicii, după care pleacă din România.
 
Nevoit să se refugieze în Ungaria, Franz Nopcsa trăiește la Budapesta împreună cu partenerul său, pe care îl întâlnise în Albania și de care rămâne legat până la sfârșitul vieții. Îndeplinește funcția de Director al Institutului de Paleontologie din Budapesta. În 1933, după ce îl împușcă pe iubitul său, se sinucide în apartamentul său din Budapesta.
 
Statul român oferă proprietatea și conacul Nopcsa generalului Berthelot și în 1923 modifică numele satului după numele generalului. În 1931, la moartea sa, generalul lasă clădirea și pământurile aferente în proprietatea Academiei Române, care le pierde la naționalizare. În timpul regimului comunist, imobilul găzduiește CAP-ul local, iar după 1989 se întoarce în proprietatea Academiei Române.
 
În anul 2008, când am descoperit-o, clădirea se afla într-o stare avansată de degradare. În 2009 însă, fosta reședință nobiliară a fost inclusă într-un proiect al Academiei Române ce urmărește dezvoltarea de mijloace, metode şi instrumente pentru monitorizarea, conservarea şi valorificarea durabilă a bio şi geodiversităţii în zona Ţara Haţegului-Retezat. În octombrie 2010 renovarea clădirii s-a încheiat, iar centrul a fost deschis.